Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adăpost pe bani de la UE pentru pentru cei care şi-au pierdut locuinţele în procese

Publicat in Adevarul, marți 2 aprilie 2013 ·

Primăria Timişoara va realiza un adăpost pentru persoanele care au ajuns pe stradă din cauza unor procese. Centrul va costa aproape un milion de euro, bani de la Uniunea Europeană

Noul centru se va afla în zona Telegrafului, unde funcţionează acum o cantină socială a Primăriei. Adăpsotul se va realiza din fonduri europene şi va costa aproximativ un milion de euro.

Perioada de implementare este 18 luni, iar contribuţia primăriei este de în jur de 80.000 de lei, restul sumei fiind din fonduri neramburdsabile.

“Grupul ţintă va fi reprezentat de persoane fără locuinţe datorate pierderii caselor în diverse procese, nicidecum persoanele fără căpătâi. Adăpostul ar putea să servească 450 de persoane pe an. Nu este o locuinţă pe viaţă, ci pe o perioadă determinată, pentru persoane ajunse în dificultate”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Cetăţenii din zona Telegrafului, care locuiesc în preajma viitorului centru, şi-au arătat nemulţumirea, temându-se că vor fi aduşi oameni de categorie nu prea bună.

“Nu este vorba de astfel de oameni, ci de persoane care au ajuns fără locuinţe în urma unor procese, neînţelegeri în familie sau alte cazuri de acest gen. Vom avea grijă să nu încurajăm venirea în Timişoara a unor persoane cărora nu le-a plăcut să muncească sau cei care şi-au cheltuit bunurile, iar acum contează pe sprijinul nostru. Nu vrem să ne transformăm în oraş al asistaţilor, a celor certaţi cu munca. Noi vrem să ajutăm pe cei care au ajuns în situaţii fără voia lor”, a mai declarat Robu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele la Evaluarea Națională 2025 sunt publicate astăzi. Elevii află ce note au luat

HotNews acum 3 ore
Elevii de clasa a VIII-a află astăzi, 3 iulie, rezultatele la Evaluarea Națională 2025. Sunt primele rezultate de la Evaluarea Națională, nu cele finale. După aflarea notelor, pot cere să vizualizeze lucrarea pentru a decide dacă este cazul să depun

Cod galben de caniculă și disconfort termic în peste 14 județe! Avertizarea ANM

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod galben de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, joi, în Maramureș, Crisana, Banat, Oltenia și vestul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate

Ministrul Sănătăţii: Sunt situaţii în care au fost eliberate şi peste 100-200 de concedii medicale într-o singură zi / Nu este doar o specialitate implicată, nu mă refer doar la medicii de familie, sunt şi medici de alte specialităţi

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost descoperite situaţii în care au fost eliberate şi peste 100-200 de concedii medicale într-o singură zi, mai multe decât este posibil fizi

OMV Petrom a descoperit un nou zăcământ de gaze naturale lângă Craiova cu un uriaș potențial de producție

HotNews acum 54 minute
OMV Petrom anunţă că a făcut o nouă descoperire de gaze naturale în Spineni, lângă Craiova OMV Petrom a făcut o nouă descoperire de gaze naturale în Spineni, la 70 de km de Craiova. Testele de producţie făcute indică un potenţial de producţie de 1.3

Peste 90 de percheziții într-un alt dosar privind emiterea de acte de identitate românești false pentru ruși, ucraineni și moldoveni

HotNews acum 2 ore
Procurorii Parchetului General efectuează, joi, peste 90 de percheziții într-un dosar privind infracțiuni de luare de mită și fals informatic comise de funcționari publici de pe raza județului Suceava privind obținerea de documente de identitate rom

Restricții de trafic pe Autostrada A2 București – Constanța, din cauza unor lucrări

Ziua Constanta acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi se efectuează o serie de lucrări, care impun restricții de circulație pe Autostrada A2 București – Constanța, astfel: -până la ora 22.00, trafic restricționat pe pr

Tragedie în Indonezia: Cel puțin patru oameni au murit după ce un feribot s-a SCUFUNDAT în apropiere de Bali

Gandul acum o ora
Cel puțin patru persoane au murit și zeci sunt date dispărute după ce un feribot care transporta 65 de persoane s-a scufundat în drum spre insula Bali din Indonezia, potrivit poliției locale. Nava s-a scufundat miercuri înainte de miezul nopții în s

Pentagon: Loviturile SUA au întârziat programul nuclear iranian cu „unul până la doi ani”

BusinessMagazin acum o ora
Pentagonul a colectat informaţii care sugerează că programul nuclear iranian a fost întârziat cu unul până la doi ani ca urmare a loviturilor americane asupra a trei instalaţii-cheie luna trecută, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Departam

Cristian RIZEA, eliberat condiționat din penitenciar: Decizia Tribunalului Ilfov

Gandul acum 2 ore
Cristian Rizea, fost deputat PSD, a fost eliberat condiționat din închisoare, după o decizie definitivă a Tribunalului Ilfov. Instanța a admis contestația lui Rizea și a anulat sentința penală anterioară. El fusese condamnat pentru corupție și fugis

Opinie Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O analiză conceptuală asupra evoluţiei cursului real de schimb în Europa Centrală şi de Est după izbucnirea pandemiei

Ziarul Financiar acum o ora
Cursul de schimb reprezintă o variabilă esenţială, atât pentru dinamica sectorului economic real (dimensiunea macro), cât şi pentru dinamica sectorului financiar (de aici dimensiunea ei financiară). De multe ori, sensul cu care populaţia percepe ace

Vremea

București
acum

29°
joi

17°/34°
vin.

20°/35°
sâm.

22°/33°
dum.

21°/38°
Iasi
acum

27°
joi

17°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

19°/28°
sâm.

22°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

15°/35°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/34°
Timisoara
acum

28°
joi

15°/37°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/35°
dum.

21°/40°