Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că pe lângă blocurile din municipiu există "un fel de crescătorii de câini", fiind construite cuşti, iar unii dintre locatari ascund animalele când vin hingerii să le ridice, edilul precizând că această situaţie trebuie să dispară.
Ion Lungu a afirmat, într-o conferinţă de presă, că pe lângă unele blocuri din municipiul Suceava există "un fel de crescătorii de câini", unii locatari construind cuşti pentru animale, unde le duc de mâncare.
El a precizat că locatarii respectivi intră în conflict cu alţi locatari care, din cauza câinilor, nu-şi pot trimite copiii la şcoală sau le este frică să intre sau să iasă din bloc.
"Trebuie să distrugem aceste crescătorii de câini", a spus primarul, care a menţionat că de la 1 mai, în oraş, va fi funcţional un al doilea adăpost pentru câini.
Lungu a solicitat şi sprijinul asociaţiilor de proprietari, spunând că, atunci când hingherii merg să prindă câinii vagabonzi pentru a-i duce în adăposturile municipalităţii, animale sunt ascunse de unii locatari.
"Vreau să soluţionăm problema câinilor comunitari şi să-i strângem pe toţi de pe străzi şi să-i ducem la adăposturi", a mai spus Ion Lungu. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »