Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magistraţii se revoltă: "Împărţeala politică pe procurori, cea mai grea lovitură dată statului de drept"

Publicat in Cotidianul, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Asociaţiile profesionale ale magistraţilor au reacţionat miercuri la trocul făcut de Băsescu şi Ponta pe procurorii şefi.

"AMR înţelege să protesteze faţă de maniera grosolană în care astăzi au fost date publicităţii nominalizările ministrului interimar al justiţiei şi prim-ministru al României, Victor Ponta, privind funcţiile de conducere din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, respingând în mod categoric modul în care s-a desfăşurat întreaga procedură. (...) AMR apreciază că trocul politic făcut în ceea ce priveşte funcţiile de conducere din parchete reprezintă un grav atentat la statutul procurorului, la independenţa acestuia, dar şi o decredibilizare oficială a acestei categorii profesionale, prin nominalizări lipsite de transparenţă, dincolo de orice criteriu de obiectivitate, ducând în derizoriu şi lipsind în mod intenţionat de valoare profesionalismul magistraţilor", se arată într-un comunicat al Asociaţia Magistraţilor din România (AMR).

Conform comunicatului, Asociaţia cere factorilor politici să ''înceteze imediat'' orice idee de compromis ce vizează justiţia, să dea dovadă de responsabilitate şi consecvenţă în respectarea principiilor, a statului de drept, confirmând astfel că România este în Europa şi nu în afara ei.

"AMR ia act de faptul că celelalte două puteri în stat au folosit prin comportamentul adoptat faţă de puterea judecătorească pârghii care nu au nicio legatură cu statul de drept, că au încălcat în mod evident principiul separaţiei puterilor în stat, garantat de Constituţie", menţionează sursa citată.

Totodată Asociaţia consideră că atitudinea de "împărţeală politică" a funcţiilor de conducere din parchete reprezintă "cea mai grea lovitură dată statului de drept" după anul 1989, pu

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţii electrice

News.ro acum 33 minute
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Cod portocaliu de caniculă în vestul țării. Temperaturi de până la 37 de grade, noapte tropicală

Press Alert acum o ora
Meteorologii au emis noi coduri galben și portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge și până la 37 de grade Celsius și vor fi nopți tropicale. Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată țara. În nordul Crișanei, Maramureș, cea mai

Bacalaureat 2024: Examenul continuă cu evaluarea competențelor digitale

Ziare.com acum o ora
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 19 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba pr

Atac cu drone rusești în cel mai occidental oraș al Ucrainei, aproape de granița cu Polonia. Un om a fost rănit

Ziare.com acum o ora
Primarul oraşului a anunțat miercuri, 19 iunie, că un atac cu drone ruseşti asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei, care se învecinează cu Polonia, membră a NATO, a rănit un om şi a avariat o clădire rezidenţială cu mai multe etaje, relatează Reut

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum 56 minute
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Gabriela Firea: Mi-am luat rămas bun de la colegii din Senat, după patru ani de activitate împreună / Comisia în care va activa în Parlamentul Europan

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, anunţă, miercuri, că şi-a luat rămas bun de la colegii senatori, după patru ani de activitate şi precizează că a ales în Parlamentul European comisia dedicată susţinerii drepturilor femeilor. ”Mi-am luat r

UPDATE - Soldat american, condamnat la aproape patru ani de închisoare în Rusia / Ar fi furat 113 dolari de la iubita sa pe care ar fi ameninţat-o cu moartea

News.ro acum o ora
Un soldat american, acuzat de furt şi ameninţări cu moartea adresate iubitei sale, a fost condamnat la aproape 4 ani de închisoare în Rusia, transmite Reuters. UPDATE: Potrivit Reuters, soldatul a fost găsit vinovat de un tribunal rus de furtul a 11

Liderii coaliţiei stabilesc astăzi data alegerilor prezidenţiale. Care sunt variantele propuse de cele două formaţiuni

Mediafax acum o ora
Liderii PSD şi PNL vor stabili miercuri, într-o şedinţă a coaliţiei, data alegerilor prezidenţiale. Liberalii pledează pentru organizarea acestora la sfârşit de an, în noiembrie-decembrie. Alegerile locale şi europarlamentare, spunea luni Nicolae Ci

Consilierii de probațiune, protest la Guvern. Nu și-au primit integral salariile de la începutul anului

Ziare.com acum 2 ore
Consilierii de probaţiune protestează, miercuri, la Bucureşti, fiind programată pichetarea Guvernului, dar şi un marş către Ministerul Justiţiei, Angajaţii reclamă că nu şi-au primit integral salariile de la începutul anului şi anunţă şi forme extre

Justin Timberlake, arestat! Megastarul a fost prins băut la volan, în New York

Cancan acum 2 ore
Justin Timberlake are probleme cu legea! Megastarul a fost arestat, după ce a fost prins băut la volan. Incidentul neplăcut a avut loc luni, 17 iunie 2024. Apropiații artistului sar, însă, în apărarea lui! Justin Timberlake a ieșit luni seară în ora

Vremea

București
acum

27°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

25°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

18°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°