Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Abilul domn Ponta

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Mişcarea pe care a făcut-o, ieri, premierul Victor Ponta, anunţând că în calitate de ministru interimar al Justiţiei nu va mai numi procurorul general şi procurorul şef al DNA, este cum nu se poate mai inspirată. Dând dovadă de o mare abilitate, Ponta se retrage strategic, pentru a nu acutiza conflictul din cadrul USL, în condiţiile în care fără doar şi poate numirea procurorilor şefi trebuie negociată cu Băsescu, iar partenerii săi de alianţă resping categoric nominalizarea preferată de preşedinte pentru funcţia de şef al DNA. Fostul procuror general, Laura Codruţa Kovesi, a stârnit numeroase adversităţi, iar tabăra Voiculescu-Antonescu au pornit un război mediatic dur pentru a împiedica numirea. S-a ajuns până acolo încât Ponta şi Antonescu să se certe prin intermediul presei, ceea ce, orice s-ar zice, nu este un semn de bun augur pentru viitorul alianţei. De remarcat că spre deosebire de intransigentul Antonescu, Ponta a devenit mai diplomat. Nu sare la gâtul preşedintelui ori de câte ori i se iveşte prilejul, dimpotrivă, încearcă să coabiteze cu acesta. Iar când vine vorba de partenerii de alianţă, cu care nu a reuşit să ajungă la un punct comun, răspunde pe un ton moderat criticilor care i se aduc.

Faptul că ieri a făcut un pas înapoi dovedeşte că are consilieri buni, pe care îi şi ascultă. E adevărat, a amânat rezolvarea unei probleme, dar a dezamorsat un conflict. Nu ar fi fost în niciun caz o soluţie să nominalizeze nişte procurori care să nu fie acceptaţi de Băsescu, cum nu ar fi fost o soluţie nici să o propună personal pe Laura Codruţa Kovesi.

Pe de cealaltă parte, preşedintele Băsescu începe să puncteze din nou, după eşecul de la alegerile din PD-L şi după greşeala pe care a făcut-o atunci când şi-a luat adio de la partid. Chiar dacă nu a reuşit încă să-şi impună un om în fruntea DNA, preşedintele a dat dovadă că este capabil să facă comp

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 45 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 14 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 39 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°