de Ioan VIDRIGHIN
vidrighinioan@tribuna.ro
03 aprilie 2013 21:36
1 vizualizare
A-A+ *Anunţul a fost făcut de Marcel Andrei, preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România *
- Ştiu că la iniţiativa Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România împreună cu Federaţia Agrostar va avea loc vineri, 5 aprilie, ora 11, la Pensiunea Dumbrava, o întâlnire de lucru a crescătorilor de animale din judeţ cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, ministrul secretar de stat, Daniel Botănoiu, şi Nicolae Ştefan, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Agricultură "AGROSTAR". Ce subiecte aveţi pe agenda întâlnirii?
- Vom discuta despre implicaţiile viitoarei Politici Agricole Comune asupra sectorului zootehnic românesc, `tiut fiind că Bruxelles-ul are în vedere, din 2014, eliminarea plăţilor pe cap de animal, datorită introducerii plăţii unice pe fermă. Un alt subiect vizează Legea 214 privind pajiştile, care a fost în dezbatere publică şi ar trebui să intre în vigoare cât mai curând. Crescătorii sibieni de ovine mai sunt interesaţi de modificarea Legii 191 privind identificarea animalelor. Se ştie că această lege a fost elaborată fără să se ţină cont de punctele de vedere ale asociaţiilor profesionale şi nici de punctul de vedere al Ministerului Agriculturii. O altă nemulţumire a noastră, pe care vrem să o clarificăm definitiv cu domnul ministru Daniel Constantin, vizează Legea 407/2006 privind fondurile de vânătoare. Şi, nu în ultimul rând, producătorii agricoli sibieni sunt interesaţi să obţină mai multe informaţii cu privire la noile reguli instituite prin Ordonanţa 8/2013 cu privire la cardul de acces în pieţe, certificatul de producător şi carnetul pe produs.
- Profit de această ocazie pentru a vă întreba ce noutăţi aduce Ordinul 165/1 aprilie 2013, care mo