Au trecut anii, am terminat facultatea şi am fost repartizat în 1978 în Spitalul Judeţean Galaţi. De atunci veneam în fiecare vară la părinţi şi neamuri, până la Revoluţie fiind singurul din familie care plecase din Petroşani. Din 1981 sunt cu familia în Tecuci şi când nu mergem noi la neamuri în Valea Jiului, vin ele la noi. Au apărut generaţii noi care ţin pasul cu modernismul, şi acest lucru e lăudabil, dar treptat, treptat, istoria se uită, mai ales cea nescrisă. Am întâlnit chiar expresia „Jienii de ieri, momârlanii de azi”, sau „Acum o sută de ani, momârlanii se numeau jieni”. Un adevăr doar pe jumătate. Numele de „jieni” pentru ţăranii băştinaşi din Valea Jiului nu s-a pierdut niciodată şi cred eu nici nu are cum să se piardă. Iată câteva exemple scrise, care desfiinţează orice ignoranţă, mai veche sau mai nouă:

1). Atanasie Bran în „Monografia judeţului Hunedoara”, apărută în 1930 scrie: „Viaţa pastorală este mai dezvoltată la populaţia din Valea Jiului şi la cea din Munţii Sebeşului, primii numiţi jieni, ceilalţi – mărgineni”;

2). Felician Fărcaşu în 1952, în cântecul „Dragu-mi-i pe vârf de munte” foloseşte expresia: „Jienească de jieni, ca la noi la Petroşeni”;

3). „Arta populară din Valea Jiului (regiunea Hunedoara)”, Ed. Academiei RPR (filiala Cluj), apărută în anul 1963, la pagina 63 şi 183 menţionează: „La căsătoriile jienilor păstori în Banat ca şi în alte zone de transhumanţă, s-au adăugat căsătoriile de mineri bănăţeni în Valea Jiului” şi „Vreme îndelungată jienii şi-au procurat oale de lut numai din Ţara Haţegului”;

4). Romulus Vuia în „Tipuri de păstorit la români (sec XIX – începutul sec. XX)”, Ed. Academiei, Bucureşti 1964, având drept consultanţi ştiinţifici pe Tiberiu Morariu, Valeriu Butură, Ion Conea, la pag. 214 şi 215 scrie despre „Jienii din bazinul Petroşani”;

5). Octavian Buhociu în „Folclorul de ia