Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Morarul şi sălbaticii

Publicat in Ziua de Cluj, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Am o idee puţină şi fixă, că unde-i lege, nu-i tocmeală. În lumea noastră de azi, legea reprezintă o sumă de reguli şi proceduri pe care statul le impune cetăţenilor săi împinşi spre entropie şi anarhie de însăşi firea umană prin intermediul procurorilor - aripa radicală a luptei pentru instaurarea domniei legii - şi judecători - şefi de promoţii pe la Drept şi foştii tocilari din liceu de care râdeau pe la colţuri borfaşii de mai târziu. E simplu şi e bine că-i aşa. Orice abatere de la regulile de mai sus reprezintă pericol pentru statul de drept.

Momentul de faţă: magistraţii radicali de la DNA au ajuns să nu mai ştie de frica nimănui, iar asta dă frisoane borfaşilor cu guleraşe albe şi cap-tractor de lux sub şezut. D-nii. Ponta şi Băsescu se înţeleseseră pe oameni (na-ţi-l ţie, dă-mi-l mie), ca nimic să nu tulbure domnia păcii între palate, nici chiar domnia legii. Adică să nu-mi spună cineva că PSD şi PDL nu colcăie de mahări venali câtă frunză şi iarbă, ca orice şlehte mafiote ajunse vreodată la putere prin părţile Orientului European. Ambii pactizanţi au toate motivele să pună batista pe ţambal, sub poleiala înţelegerii înţelepte a menirii procurorilor în sistemul de justiţie şi a României în UE. Vax albina! Când susţii că faci un compromis pentru ca pe viitor să respecţi legea şi statul de drept pe vecie semeni cu un tabagic care, după o viaţă de fumat 3 pachete pe zi hotărăşte să înceapă o viaţă nouă, fără tutun, dar numai după încă un număr neprecizat de duzini de mahorci sudate la foc continuu. Dl. Ponta a mers marţi cu propunerile pregătite la procurorii din CSM (nu ignoraţi data de pe document: 2 aprilie), dar s-a lovit de îndărătnicia lor în a respecta procedura devreme ce fusese agreată între părţi. S-a întors cu coada-ntre picioare, a făcut o mutriţă acră şi a doua zi dimineaţa le-a copt-o şi le-a trimis lista îndărăt, fără să uite să-i trim

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 47 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 25 minute
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

UE a stabilit cursul de schimb al levei faţă de euro, după intrarea Bulgariei în zona euro, la 1 ianuarie 2026

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au completat marţi ultimii paşi pentru ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei euro, de la 1 ianuarie 2026, inclusiv stabilirea cursului de schim

BNR a menținut dobânda-cheie, principalul instrument al politicii monetare, conform așteptărilor. Ce înseamnă asta

HotNews acum o ora
Banca Națională a decis marți păstrarea nivelului ratei dobânzii de politică monetară la 6,5%, într-un context în care pachetul de măsuri de corecție a deficitului bugetar va re-inflama inflația. Analiștii bancari se așteptau la această decizie, exi

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 5 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°