Consilierii locali din Câmpia Turzii au aprobat ieri bugetul de venituri şi cheltuieli al localităţii, pentru anul 2013, însă nu înainte de a exista un reproş din partea consilierilor PDL, care au considerat că cei de la USL au analizat fără să consulte Comisia de buget finanţe, deşi era o obligaţie în acest sens.
Bugetul municipiului Câmpia Turzii, pentru anul 2013, este de 27.886.000 lei, mai mic decât în anul precedent, când realizările bugetare s-au ridicat la 29.095-440 lei. Din aceşti bani, pentru repararea şi întreţinerea străzilor s-au alocat 2.908.000 lei, după ce vechea administraţie, în anul 2012, alocase 4.460.060 lei. Adică, o diminuare a lucrărilor de asfaltare cu circa 30%. Reduceri ale banilor alocaţi s-au mai prevăzut la ajutorul de încălzire (reducere de la 25.000 lei la 7.000 lei), asistenţa acordată persoanelor în vârstă (de la 120.000 lei la 75.000 lei).
În schimb, vor creşte cheltuielile salariale de la Autorităţi Publice (Primărie) cu circa 25%, Poliţia Locală şi Învăţământ. De asemenea, suma alocată pentru deplasări în străinătate a crescut cu circa 32%, comparativ cu 2012, în timp ce suma alocată pentru reclamă şi publicitate s-a redus de la 162.000 lei, la 150.000 lei.
În ceea ce priveşte administraţia locală, pentru licenţele necesare programelor de operare şi antivirus s-au alocat 36.000 de lei, pentru extinderea sistemului de încălzire în corpul vechi al Primăriei - 43.000 de lei, pentru un TV modern în sala de conferinţe - 3.000 de lei, pentru o masă în sala de conferinţe - 6.600 lei şi pentru un videoproiector - 4.000 de lei.
Interesant este că deşi primarul Radu Hanga spunea recent că administraţia locală vrea să achiziţioneze teren pentru construirea unui parc industrial Tetarom 5, nu a fost alocat nici un leu pentru o astfel de achiziţie. Tot aşa cum în bugetul de investiţii al societăţii Tetarom,