Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clinica de Cardiologie din Timişoara începe să îşi recapete pulsul: "Se pare că acest scandal a fost benefic, pentru că au început să vină ceva bani"

Publicat in Adevarul, joi 4 aprilie 2013 ·

Clinica de Chirurgie Cardiacă din Timişoara a început să primească bani de la minister, pentru ca operaţiile să poată fi reluate. Marian Gaşpar, şeful unităţii, a fost ameninţat cu sancţiuni pentru că a avut curajul să spună adevărul despre ce se întâmplă la spital

Problemele Clinicii de Chirurgie Cardiacă din Timişoara par să fi rezolvat pe moment, după ce Ministerul Sănătăţii a găsit rapid fonduri, pentru ca operaţiile să fie reluate. A fost însă nevoie de scandalul provocat de Marian Gaşpar, şeful unităţii, care, sătul de promisiuni, a dat în vileag faptul că timp de o săptămână nu s-a mai efectuat nicio operaţie din lipsă materialelor sanitare şi a medicamentelor.

Până acum, problemele se rezolvau româneşte, pacienţii fiind trimişi să îşi cumpere de la farmacie, pe banii lor, toate cele necesare operaţiei.

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş şi Prefectura Timiş a atenţionat însă direcţiunea spitalului şi şefii de secţie, că pacienţii nu pot să-şi cumpere materiale şi medicamente pe perioada spitalizării potrivit legislaţiei în vigoare.

Aşa se face că din 26 martie, nu s-a mai efectuat nicio operaţie mai grea, ci doar câteva intervenţii minore.

“Se pare că acest scandal a fost benefic, pentru că au început să vină ceva bani. Am primit 200.000 de lei, pentru achiziţia de material medicale pentru a putea relua intervenţiile chirurgicale”, a declarat Marian Gaşpar.

Ameninţat cu sancţiuni

Ca urmare a declaraţiilor făcute în presă, Marian Gaşpar a fost ameninţat de managerul Institutului de Boli Cardiovasculare, Ranko Szuhanek, cu sancţiuni. Mai mult, managerul susţinea sus şi tare că se fac operaţii, lucru care de fapt nu s-a întâmplat.

Ieri dimineaţă, Clinica de Chirurgie Cardiacă mai avea bani doar pentru o singură operaţie de urgenţă.

@N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florian Coldea, trimis în judecată de DNA în dosarul de trafic de influență, alături de Dumitru Dumbravă

HotNews acum 3 ore
Florian Coldea, fost prim-adjunct al șefului SRI, un alt fost militar şi un avocat în Baroul Bucureşti au fost trimiși joi în judecată de către procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), într-un dosar de trafic de influenţă, spălare a b

Fake-news care anunţă decesul premierului Ilie Bolojan într-un accident rutier, combătut de către Ministerul de Interne: Premierul NU a fost implicat în niciun accident rutier, iar aceste postări au ca scop dezinformarea şi manipularea cetăţenilor români

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul de Interne combate, joi, o informaţie falsă distribuită în mediul online, pe conturi false de social-media, care anunţă decesul premierului Ilie Bolojan îmtr-un accident rutier. ”Aceste po

Putin îi transmite lui Trump că Rusia nu renunță la obiectivele din Ucraina

Ziua Constanta acum 18 minute
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis joi omologului său american Donald Trump, în cursul unei convorbiri telefonice, că Rusia 'nu va renunța la obiectivele sale' în Ucraina, declarându-se totuși deschis continuării negocierilor cu Kievul, re

Decizia UEFA după moartea lui Diogo Jota

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
a șocat lumea fotbalului. Fotbalistul lui Liverpool s-a stins din viață seara trecută în urma unui accident cumplit. În mașina care a ars în totalitate s-a aflat și fratele lui, Andre Silva, care a avut parte de același destin tragic. Un moment de r

Contestații Evaluare Națională 2025. Cum se depun contestațiile și când sunt anunțate rezultatele finale

HotNews acum 4 ore
Contestațiile la Evaluarea Națională 2025 pot fi depuse astăzi, 3 iulie, după afișarea rezultatelor inițiale. În premieră, elevii pot vizualiza lucrările corectate înainte de a decide dacă vor contesta nota. Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 i

Rogobete: Măsurile fiscale afectează mai multe segmente din zona sănătăţii / Creşte numărul de contribuabili pentru plata contribuţiei la asigurări de sănătate/ Nu se va aplica CASS pentru persoanele cu handicap şi bolnavii de cancer

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că măsurile fiscale stabilite de coaliţia de guvernare afectează mai multe segmente din zona sănătăţii. El a precizat că poate cea mai importantă măsură din acest domeniu vizează creşterea numărului

MAI dezminte un fals care circulă în online: „Ilie Bolojan NU a fost implicat în niciun accident rutier”

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis joi că premierul Ilie Bolojan nu a fost implicat în niciun accident rutier, după ce în spațiul online au apărut postări care anunță moartea premierului. „Semnalăm faptul că în mediul on-line, pe conturi

Marcel Ciolacu critică „austeritatea orabă” propusă de guvernul Bolojan. „România nu este în niciun colaps economic”

Adevarul acum 56 minute
Marcel Ciolacu denunţă campaniile de panicare a populaţiei şi măsurile de austeritate „oarbe”, despre care susţine că vor afecta în mod grav economia țării.

Sorin Grindeanu ameninţă: „voi fi primul care solicit demiterea conducerii Fiscului”

Mediafax acum o ora
Mesajul a fost trimis pe Facebook. „ANAF are, de ieri, un nou preşedinte. Am înţeles perfect motivele pentru care prim-ministrul îşi asumă o nouă conducere a Fiscului, instituţie-cheie pentru aplicarea Pachetului fiscal anunţat tot ieri. Românii nu

Astrid Fodor, primarul Sibiului, a dat informații la Securitate. De ce nu a fost declarată colaborator, conform CNSAS

Adevarul acum 37 minute
Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a furnizat în trecut informații către Securitate, sub numele „Aurora”, potrivit unei adeverințe publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Cu toate acestea, Astrid Fodor

Vremea

București
acum

31°
joi

17°/32°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/32°
dum.

20°/37°
Iasi
acum

31°
joi

17°/32°
vin.

19°/34°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

28°
joi

18°/29°
vin.

19°/28°
sâm.

22°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

33°
joi

15°/33°
vin.

17°/35°
sâm.

15°/31°
dum.

16°/35°
Timisoara
acum

36°
joi

15°/36°
vin.

17°/40°
sâm.

19°/35°
dum.

20°/40°