La începutul acestui an, Primăria a promis că, odată cu apropierea sezonului estival, cea mai mare parte a proiectului Ciric să fie finalizat, astfel încât ieşenii să poată beneficia de o zonă de agrement amenajată după model european. Primii ieşeni care vor păşi pragul noului parc de agrement sunt aşteptaţi pe data de 1 mai.
„Peste 90% din proiect a fost finalizat. Până la sfârşitul acestui an urmează a fi finalizate şi parcările de pe strada Moara de Vânt şi terenul multifuncţional. Cu certitudine putem spune că, odată cu deschiderea sezonului estival, piscinele şi locurile de picnic vor fi funcţionale, astfel încât ieşenii care vor să se bucure de verdeaţa de lângă lacul Ciric, să o poată face în cel mai frumos stil“, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei.
Legat de preţul unui bilet de intrare, reprezentanţii municipalităţii susţin că suma pe care trebuie să o plătească fiecare ieşean pentru a avea acces la zona de agrement va fi destul de mică, reprezentând amortizarea costurilor de întreţinere. Momentan nu s-au calculat banii necesari pentru întreţinerea parcului de agrement.
„După cum am mai anunţat, acest proiect european presupune foarte clar că nu este o afacere. Practic, noi trebuie să acoperim cu un preţ minim cheltuielile de întreţinere a zonei“, a mai spus Sebastian Buraga.
Lucrări curente
În prezent, s-a constatat de către specialiştii geo-topo că terenul multifuncţional nu este atât de stabil, prin urmare beneficiarul a fost nevoit să majoreze costul unei părţi din lucrări, care se vor axa pe consolidarea versantului, astfel încât, în momentul în care lucrarea va fi finalizată, să nu fie pusă în pericol.
„Banii provin de la bugetul local şi nu afectează sub nici o formă contractarea pe care am făcut-o cu Uniunea Europeană. Majorarea este de aproximativ 30%“, a precizat Buraga.
În final, z