Intrasem la liceu şi, desigur, asta mă făcea să mă consider bărbat. Sau cel puţin îmi doream să fiu luat în considerare ca bărbat. Să mă privească cei din jur ca pe o persoană, nu ca pe un copil pe părerea căruia nu dai doi bani. Să fiu puternic, cool şi admirat, ca tipii din filme. Şi, dacă se poate, să mă iubească şi pe mine (cel puţin) o fată. Toate bune, numai că statutul de bărbat nu prea făcea casă bună cu cel de băiat cuminte. Căci ce face un bărbat? Bea, fumează şi-şi face de cap, nu? La început, am avut o oarecare rezistenţă faţă de toate aceste fapte de glorie, că în şcoala generală nu chiulisem de la nicio oră, băuturi alcoolice gustasem numai din paharele părinţilor, la sărbători, iar de fumat - nici gând! Îmi era greu să schimb macazul aşa, dintr-o dată... Mă lipisem de nişte colegi mai înfipţi, de care atârnau de fiecare dată şi nişte tipe. Adică de ceea ce se numea „o gaşcă“. Activităţile principale ale găştii erau chiulitul de la ore, băutul şi fumatul. Toate erau în legătură unele cu altele. Problema era că, la început, chiuleam şi eu, să fiu cu gaşca, dar când era vorba să-mi treacă sticla de vodcă poştită sau să iau o ţigară din pachetul întins, mă făceam că plouă. Stratagema mea nu a mers prea mult, că la un moment dat ceilalţi din gaşcă s-au sesizat. Păi dacă nu beau şi nu fumez cot la cot cu ei, la ce naiba mai chiulesc? Nu sunt cumva vreunul de-ăla care o să-i toarne la profi? Sau sunt doar un fraier, care nici nu are ce căuta în gaşca lor de tipi tari, cu gagicuţe anexate la teşcherea? Vorbe grele, mult prea grele pentru un puşti care vrea să intre şi el „în rândul lumii“. Nu te conformezi standardelor, eşti respins de gaşcă. Şi, atunci, ce faci? Încerci să maschezi cât mai bine arsura care-ti taie respiraţia de la gâtul de vodcă şi tusea care dă năvală la primul fum. Nuuu, nu e prima dată când fumezi, ai mai făcut-o de nu ştiu câte ori, eşti