Fostul prim-ministru al României, Emil Boc cere Guvernului Ponta să continue lucrările la Autostrada Transilvania cu ajutorul fondurilor europene. Cu toate că ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Șova a declarat la Cluj-Napoca la sfârșitul săptămânii trecute că pentru autostrada A3 nu pot să fie accesate fonduri europene, Emil Boc insistă și susține contrariul.
Acesta chiar îl trimite pe Dan Șova, ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine, să pună mâna pe carte
Emil Boc susține că există posibilitatea accesării de fonduri europene, deoarece s-au finalizat negocierile cu compania americană Bechtel. Mai mult, acesta consideră că o abandonare a proiectului ar însemna că și cei 54 de kilometri deja existenți sunt inutili.
„Cer foarte clar şi expres Guvernului sa includă în programul 2014-2020 finanţarea Autostrăzii Transilvania pe fonduri europene. Este cadru legal deschis şi dacă vor ignora acest aspect va însemna încă odată umilirea Transilvaniei. Altfel, cei 54 de kilometri de la Câmpia Turzii la Gilău şi cei 60 de la Suplacu de Barcău vor rămâne singurii din Autostrada Transilvania”, a declarat Emil Boc.
Emil Boc nu exclude însă nici varianta continuării lucrărilor din fonduri private, dar în opinia sa banii europenilor ar fi cea mai bună soluție. Acesta nu a ratat ocazia de a critica modul în care s-a încheiat inițial contractul cu americanii de la Bechtel.
Acesta i-a transmis ministrului Dan Şova „să mai pună mâna pe carte”. „Odată cu finalizarea negocierii cu Bechtel, s-a deschis calea pentru a asigura finaţarea pe fonduri europene. De aici încolo decizia este politică”, a mai declarat Boc.