Poliţistul Sever Legian a început ieri protestele în faţa Judecătoriei Cluj-Napoca, după ce a pierdut procesul în care îi acuza pe şefii săi de abuz şi tratamente degradante.
Poliţistul clujean a intrat în greva foamei încă de luni, în semn de protest faţă de abuzurile la care susţine că a fost supus de către şefii săi, după ce a fost victima unui ultraj. Poliţistul Sever Legian a manifestat, miercuri, în faţa Judecătoriei Cluj-Napoca, cu o pancartă pe care a scris "Protest prin refuz de hrană pentru abuzurile care s-au făcut împotriva mea de către conducerea IPJ Cluj cât şi pentru modul în care au fost soluţionate de către judecător şi procuror plângerile penale".
"Am pierdut procesul cu IPJ Cluj şi sunt nemulţumit de sentinţa dată de judecătoare. I-am făcut şi lui Crişan (fostul său şef-n.red.) plângere la Parchet, în legătură cu patru infracţiuni, şi i s-a dat neînceperea urmăririi penale. Am 21 de zile de concediu şi voi protesta în fiecare zi ori în faţa Judecătoriei, ori în faţa Inspectoratului de Poliţie", a declarat Sever Legian.
Acesta a fost lovit cu un cuţit în braţ în cursul anului 2009, când s-a dus, fiind de serviciu, la cererea unui executor judecătoresc, la firma lui Khairat Chikhess. Executorul urma să ridice de la atelierul de vulcanizare al sirianului câteva utilaje luate în leasing, pe care acesta nu le plătise. La faţa locului se afla şi directorul firmei de leasing, pe care sirianul l-a atacat cu un cuţit. Intervenind, poliţistul a devenit victimă a ultrajului. Plângerea lui Sever Legian a stat în sertarele Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj timp de doi ani, sirianul fiind trimis în judecată abia după ce cazul a devenit public. În martie 2011, Sever Legian a intrat în greva foamei, acuzând un comportament abuziv din partea şefilor săi, iar în mai a fost înregistrat dosarul de ultraj al sirianului la judecător