Mama unei fetiţe de la o şcoală din Turda ne-a sesizat faptul că merele distribuite în şcoli, pentru a fi date copiilor, nu sunt în fiecare zi în conformitate cu cerinţele de calitate care ar trebui.
"V-am trimis o fotografie care înfăţişează merele primite luni, marţi şi miercuri, săptămâna asta. După cum vedeţi unele dintre ele sunt stricate, fiind comestibile într-o mică măsură. De altfel, chiar şi cele care nu sunt stricate nu arată prea bine, calitatea acestora fiind îndoielnică. Nu este normal să livrezi asemenea mere copiilor, mai ales că în spatele acestei activităţi e o afacere prosperă, din banul public, al nostru al tuturor", ne-a transmis Mariana P.
Consiliul Judeţean Cluj a încheiat, în 18 martie, contractul cu firma Zad Tiara SRL din Arad, care a câştigat licitaţia privind distribuirea merelor în judeţul Cluj, valoarea contractului depăşind 650.000 de lei. În urma acestei descoperiri, distribuitorul a fost amendat cu 20.000 de lei de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor.
Mere cu mucegai au fost împărţite elevilor din mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Cluj. Neregulile au fost depistate în urma unui control derulat săptămâna trecută la 34 de şcoli şi grădiniţe.
Poţi scrie şi TU la Ştirea Cititorului! Ai o informaţie, o fotografie, un video sau ceva de semnalat tuturor celor care ne citesc? TurdaNews îţi stă la dispoziţie! Trimite-ne un email la adresa redactia@turdanews.net, care să conţină informaţia respectivă, iar noi o vom publica! De asemenea, te rugăm să precizezi dacă vrei să-ţi apară numele sau nu. Mulţumim! Împreună formăm cea mai bună echipă din mass media locală!
Mama unei fetiţe de la o şcoală din Turda ne-a sesizat faptul că merele distribuite în şcoli, pentru a fi date copiilor, nu sunt în fiecare zi în conformitate cu cerinţele de calitate care ar trebui.
"V-am trimis o f