Vezi
O vizita in redactia si in studiourile eMaramures au facut astazi, 3 aprilie, si elevii din cadrul Colegiului Economic "Nicolae Titulescu". Acestia sunt inclusi intr-un amplu program destinat tinerilor aflati in anii terminali de studiu si care este intitulat “Job Shadow Day”. Proiectul le faciliteaza adolescentilor contactul cu diversi angajatori de pe piata muncii, astfel incat sa isi poata face o idee despre meseria pe care vor sa o aiba. El s-a dovedit un succes in Maramures, iar de la an la an numarul elevilor inscrisi a crescut.
Astazi, cand au fost programate intalniri in diverse firme si institutii locale, 500 de adolescenti au raspuns prezent apelului “Job Shadow Day”. Organizatorii spun ca si interesul angajatorilor a sporit si ca interactiunea cu viitorii absolventi faciliteaza orientarea pe piata fortei de munca.
“Job Shwadow Day este un program international ajuns anul acesta la cea de-a XI-a editie. Avem inscrisi 500 de elevi –comparativ cu anii trecuti evident a crescut interesul copiilor fata de acest program – si avem ca si parteneri 100 de companii si institutii de la nivel local, care au dat o mana de ajutor rezultatelor acestui program. Fara sprijinul domniilor lor nu am fi avut acest succes de care ne bucuram astazi. Implicit vreau multumesc elevilor pentru ca au solicitat sa fie prezenti in acest program necesar pentru orientarea lor profesionala, acest program care va fi punctul de pornire in viitorul lor pe piata fortei de munca”, a declarat coordonatorul local al programului, Laura Hreniuc
Aflati in mijlocul jurnalistilor de la eMaramures, elevii de la “Nicolae Titulescu” au fost curiosi sa afle amanunte despre calitatile pe care trebuie sa le aiba animatorii, prezentatorii, dar si cameramanii. Ei nu au pus intrebari despre banii care sunt castigati pentru o astfel de meserie, ci s-au aratat in