În cadrul programului „Şcoala altfel”, ieri, aproximativ 1.300 de preşcolari şi elevi din municipiul Buzău au vizitat atelierele amenajate în curtea interioară a IPJ Buzău. Tot ieri, 30 de elevi din judeţ au fost, pentru câteva ore, „ajutoare” pentru poliţişti.
Micuţii au putut observa de aproape o parte din tehnica folosită de poliţişti în activitatea de prevenire şi combatere a infracţionalităţii.
Principalul punct de atracţie a fost atelierul amenajat de poliţiştii de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi Serviciul Criminalistic, dar şi cei mici au fost încântaţi şi de „câini poliţişti”.
În aceeaşi zi, între orele 10.30 – 13.00, în cadrul proiectului internaţional „Job Shadow Day”, organizat de Junior Achievement România, 30 de elevi din cadrul Liceului Teoretic „N. Iorga” Nehoiu şi Colegiului Economic Buzău au „stat în umbra” poliţiştilor de la principalele birouri şi compartiemnte ale IPJ.
Activitatea are drept scop familiarizarea tinerei generaţii cu piaţa forţei de muncă, ajutându-i pe elevi să-şi identifice interesele şi aptitudinile, precum şi modul în care pot să şi le valorifice, inclusiv în cadrul profesiei de poliţist.