Ultimele scandaluri din agricultură lovesc acum şi sectorul ovinelor: de Paşti se anunţă scăderi dramatice la vânzarea cărnii de miel.
Scandalurile din ultima vreme din industria alimentară, precum şi puterea tot mai mică de cumpărare a populaţiei, ca urmare a crizei financiare prelungite afectează şi crescătorii de miei. De Paştele Catolic au avut nu doar vânzări cu mult mai slabe faţă de alţi ani, ci şi la preţuri mai mici cu 10-20% (kilogramul în viu s-a vândut cu 10-12 lei). Nicu Cioranu, un fermier din Arad care deţine şi funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Crescatorilor de Ovine şi Caprine Romovis, spune că, în acest an, numărul mieilor sacrificaţi s-a redus la jumătate raportat la anul trecut. Nu doar la intern au mers prost livrările, ci şi pe piaţa externă, în ţări precum Italia sau Grecia, unde cererea de carne se află oricum în scădere în ultima perioadă.
Cioranu se teme însă că, de Paştele Ortodox, crescătorii vor vinde nu doar puţin, ci şi mai ieftin, pentru că oferta va fi mai mare, deoarece Paştele cade mai târziu anul acesta: pe 5 mai. Oricum, la momentul actual, nu există contracte de livrare semnate. Şi crescătorilor de miei din Sibiu, zonă tradiţională a oieritului, le-a mers prost. La Mărginimea Sibiului, de exemplu, abia dacă au fost sacrificaţi vreo 2.000 de miei, cu mult mai puţin decât în 2012, spune un crescător din zonă. Efectivele de ovine din România se ridică la circa 10 milioane de capete. În mod normal, de Paşte, numărul mieilor sacrificaţi se ridică la aproximativ două milioane de capete la nivel naţional. Agricultura, subminată de scandaluri în lanţ Scandalul cărnii de cal, etichetată drept carne de vită, precum şi cel al laptelui cu aflatoxină, au dat peste cap vânzările producătorilor locali. Dacă la lapte, în primă fază, scăderea a fost chiar şi de peste 40%, la carne, consumul este mai mic cu cel puţin 1