Au demarat un proiect de finanţare pentru varianta print, şi au avut o surpriză neaşteptată.
Patronii unui cotidian online din Olanda au prevăzut ca acesta să apară în septembrie pe print, dar între timp s-a ivit sprijinul numeroşilor abonaţi.
Astfel, "De Correspondent", care nu beneficiază de publicitate, a înregistrat recordul de a strânge peste un milion de euro în numai două săptămâni,după cum preciza France 24.
Mai ales anchete şi materiale jurnalistice ample
Jurnaliştii au făcut un apel publicului larg pentru a se alătura proiectului "De Correspondent", prin care cititorii trebuie să cumpere un abonament pe un an al cotidianului, în valoare de 60 de euro. Dacă nu ar fi reuşit să strângă banii necesari pentru lansarea ediţiei de print, banii ar fi fost returnaţi abonaţilor.
"Am strâns deja peste un milion de euro, respectiv mai mult decât estimam necesar pentru lansarea" prevazută în septembrie, a declarat Rob Wijnberg, viitorul redactor şef al publicaţiei şi unul dintre fondatorii proiectului.
Wijnberg este unul dintre jurnaliștii de renume din Olanda, care a lansat la mijlocul lunii martie un apel pe internet pentru o finanţare menită să susţină înfiinţarea unui cotidian de calitate, care să publice mai ales anchete şi materiale jurnalistice ample.
Accentul pe structurile prezente în societate
"Presa vorbește adeseori de excepţii, de accidente în societate, cum este cazul unei bănci care falimentează, spre exemplu. Noi dorim să punem accentul pe structurile prezente în societate. Cu alte cuvinte, ştirile vorbesc despre ceea ce se întâmplă azi, dar niciodată despre ceea ce se întâmplă în toate zilele", a declarat jurnalistul.
Cotidianul "De Correspondent" îşi propune să evite „metehnele presei tradiţionale care, de teamă că nu vor prezenta ce scrie concurenţa, nu vor avea audienţe. Din a