Conştient sau nu, Traian Băsescu a trasat perfect rolul văzut de clasa politică pentru România: Bazin de forţă de muncă. Ieftină. Fără drepturi şi fără pretenţii. Să zică mersi că au un servici şi nu mor de foame, deşi există studii care arată un grad mare de sărăcie în rândul angajaţilor din România, care trece de 25%. Un salariu minim de 540 lei net este insuficient pentru un trai decent. Doi soţi care lucrează pe salariu minim nu pot decât să trăiască de pe o zi pe alta, iar dacă mai au şi un copil…
România duce de ani buni o politică sistematică de gonire a propriilor cetăţeni, politică promovată chiar agresiv de regimul Traian Băsescu. USL nu dovedeşte nici a avea un orizont mai clar, nici vreo perspectivă mai bună. Rămân blocaţi în acordul cu FMI şi aplică mecanic indicaţiile acestuia. Nici nu are cum să fie altfel, devreme ce de douăzeci de ani asistăm doar la simple permutări în sânul clasei politice, tinerii care vin din urmă fiind simple copii proaste ale generaţiilor anterioare.
Cu toate acestea, nu s-a creat încă masa critică pentru o schimbare profundă. De ce? Sunt câteva explicații:
Peste 80% din populația României este rurală. Chiar dacă doar 54% locuiește efectiv la sat, simpla locuire „la oraș” nu aduce cu sine o mentalitate urbană. Anii ’70 și ’80 au însemnat o migrare masivă din rural către urban. Migrarea, deși pentru mulți a fost o evoluție pozitivă, nu avea cum să ducă la asimilarea urbanității, astfel că acei oameni au rămas mai departe „țărani”. Tranziția abulică de la comunism la capitalism a făcut ca cea mai mare parte din ei să devină perdanții istoriei, astfel că nici copiii lor nu au cunoscut o evoluție către urbanitate. De altfel, cu excepția câtorva orașe mari, nici nu existau pentru ei modele. Faptul că au fost grupați de comunism în cartierele lor, i-a ajutat să rămână neschimbați. Comunismul a distru
