Galleria Arad a marcat Ziua internaţională a conştientizării autismului. Organizată sub sloganul „Când celorlalţi le pasă, viaţa mea nu mai este o etichetă”, acţiunea a avut un scop informativ.
Reprezentanţii asociaţiei „Autismul – un viitormai bun” au dorit să transmită populaţiei un mesaj legat de implicaţiile pe care le are atitudinea celor din jur asupra vieţii copilului ce suferă de o asemenea afecţiune. Galleria Arad s-a implicat în acest demers, spunând NU discriminării, însă spunând un DA categoric respectului pentru semenul nostru, indiferent dacă este sănătos sau bolnav.
„Copiii diagnosticaţi cu autism sunt copii ca toţi copiii, îngeraşi frumoşi dar trişti, născuţi fără stele norocoase dar cu aceleaşi drepturi ca oricare alţi copii din lume. Ei sunt captivi într-o lume a tăcerii. Pot fi descrişi ca fiind într-un labirint cu pereţi de sticlă şi în imposibilitatea de a comunica cu ceea ce este dincolo de aceasta. Au venit printre oameni să iubească, pentru că, pentru a iubi nu este nevoie de cuvinte, nu este nevoie de inteligenţă, ci este nevoie să ai ochii deschişi şi zâmbetul larg pentru a-l dărui celorlalţi. Şi aceşti copii au dreptul de a fi înţeleşi şi iubiţi”, susţine Cristian Neta Pintescu, iniţiator al evenimentului.
Pe parcursul evenimentului, În Galleria Arad a rulat un film realizat deasociaţia „Autismul – un viitormai bun”, legat de această tulburare de natură neurobiologică, văzută prin ochii specialiştilor, a părinţilor cu copii bolnavi şi chiar a celor născuţi cu această maladie.
De asemenea, sărbătoriţii zilei au petrecut câteva ore cu baloane, joacă şi tort!
„Aceşti copii născuţi cu o asemenea afecţiune nu au nici o vină. Nu avem pe cine învinovăţi pentru situaţia creată. Ceea ce putem noi face, este să îi acceptăm şi să îi tratăm ca pe egali ai noştri, ajutându-i să se integreze în mediul specific vârstei lor. G