Investiţia pentru Modernizarea Refugiului Cînaia, de sub vărful Cindrel, s-a ridicat la peste 420.000 de lei. În cadrul proiectului a fost refăcut acoperişul, tencuiala, zugraveala şi au fost schimbate geamurile.
Totodată, refugiul a fost dotat cu mobilier şi panouri fotovoltaice. Prin aceste investiţii s-a dorit îmbunătăţirea condiţiilor de cazare în refugiu şi atragerea turiştilor spre această zonă. Refugiul dispune de 24 de locuri de cazare.
”Va fi contra cost, parte din ea, dar nu mai mult decât să asigure costurile care ţin de întreţinerea refugiului. O persoană va sta în permanenţă pentru a se asigura ca totul să fie în regulă, plus celelalte costuri. Preţurile vor fi destul de mici pentru că totuşi este un refugiu. Vom încerca să strângem bani de la turişti atât cât acest refugiu să se poată întreţine”, a declarat primarul din Răşinari, Bogdan Bucur.
În cadrul aceluiaşi proiect s-au realizat 24.000 de materiale informative de promovare a zonei Mărginimea Sibiului, care cuprind principalele obiective turistice şi informaţii despre proiectul derulat.
De asemenea, au fost realizate pliante pentru promovarea localităţilor Răşinari, Sadu, Râul Sadului, Tilişca, Gura Rîului şi Jina, în patru limbi: română, engleză, franceză şi germană.
Tot ca materiale informative au fost editate 5.000 de broşuri care cuprind informaţii despre punctele de atracţie, obiectivele turistice, facilităţile de cazare şi agenda cultural- sportivă a zonei.
”Eu cred că este util acest proiect. În primul rând se promovează zona şi modernizarea refugiului ajută în acest sens. Bineînţeles că acest proiect ne obligă să dezvoltăm infrastructura zonei în perioada următoare. De la Jina se poate ajunge acum până la Răşinari. Sperăm ca în următorii trei ani de zile drumul judeţean să ajungă până la Boiţa, astfel încât toate l