Senatorul PDL de Mureş Marius Paşcan a adresat marţi, 2 aprilie, o interpelare ministrului Apelor și Pădurilor, Lucia Ana Varga, intitulată „Situația tensionată reclamată de proprietarii de păduri din ariile naturale protejate”, referitoare la fondul silvic al judeţului Mureş. Vă prezentăm, în rândurile care urmează, textul integral al interpelării.
„Doamnă ministru,
În urmă cu mai bine de doi ani, licitația organizată de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, privind administrarea fondului silvic a județului Mureș, a fost adjudecată în mod bizar de către SC Ocolul silvic privat din Gheorgheni SA, în detrimentul Direcției Silvice Mureș.
Peste 300 de petiționari care mi s-au adresat reclamă că, în mod abuziv, reprezentanții acestui ocol silvic privat își fac de cap în Defileul Mureșului Superior. Poziția lor este susținută și de reprezentanții administrațiilor publice din Deda, Răstolița, Lunca Bradului și Stânceni. Deși contractual ar trebui să răspundă de administrarea a cca 7000 de hectare de pădure, de fapt s-au extins tacit și cu complicitatea conducerii Direcției Silvice Mureș asupra a 135.000 de hectare de pădure. Aplică sancțiuni, amenință, intermediază autorizații și avize, studii de impact asupra mediului, încasând importante sume de la proprietarii de pădure. Petiționarii invocă încălcarea art. 44 din Constituția României, conform căruia:
(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.
De asemenea, statul recunoaște oricărei persoane dreptul la un mediu sănătos și echilibrat ecologic garantând în acest scop accesul la informația privind mediul, dreptul de a fi consultat în luarea deciziilor privind dezvoltarea politicil