Managerii care sperau că vor primi pentru spitale finanţare cel puţin la nivelul lunii martie vor fi de două ori dezamăgiţi: de tarif şi de volumul de servicii contractate.
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a primit pentru luna aprilie bani mai puţini de repartizat spitalelor decât în martie. Suma totală este de aproape 9,8 milioane lei, faţă de 10,6 milioane în martie.
Şefii spitalelor erau pe undeva pregătiţi pentru astfel de veşti, pentru unităţile cu paturi din Caracal, Balş şi Corabia fiind cuprinsă în proiectul de norme propunerea de micşorare a tarifului, de la 1.444/caz rezolvat, la 1.380. Cu toţii sperau însă ca CJAS să le ofere contracte cel puţin la nivelul lunii trecute, prin contractarea unui volum mai mare de servicii. Asta pentru că în fiecare lună, fiecare spital transmite către CJAS situaţii cu serviciile realizate în baza contractului, dar şi peste contract, cele din urmă făcute „pe răspunderea managerului”, pentru că pacienţii, în special cei asiguraţi, nu pot fi trimişi acasă pe motiv că s-a terminat valoarea din contract, dar şi cu speranţa că cineva, cândva, le va plăti. Dacă se va hotărî contractarea aceluiaşi volum de servicii, cel mai mult are de câştigat Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, care, la propunerea CNAS, a rămas cu acelaşi tarif.
La tarifele de referinţă se aplică însă şi indicele de complexitate a cazului, după ultima raportare cel mai în câştig fiind tot SJU Slatina, care are 1,0980, iar Corabia figurând tot la coada clasamentului, cu un indice de 0,8858. Pentru stabilirea sumelor se mai iau în calcul şi alte date, indiferent de rezultate sumele între plafonul minim şi maxim fiind acordate în funcţie de suma repartizată CJAS.
„Sunt ceva mai puţini bani decât în martie, dar în media de anul trecut. Vom vedea ce iese din calcul”, a declarat preşedintele CJAS, Florin Ciocan.
@N