Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, referitor la propunerile de procurori şefi avansate miercuri de Victor Ponta, că acesta "nu a făcut decât să-şi exercite atribuţiile până la sfârşit, ceea ce arată că este un om de decizie, care nu poate fi întors prea uşor din hotărârile pe care le ia".
"Victor Ponta nu a făcut decât să-şi exercite atribuţiile până la sfârşit, ceea ce arată că este un om de decizie, care nu poate fi întors prea uşor din hotărârile pe care le ia", a spus Hrebenciuc, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor.
"Aşa cum aţi văzut, şi presa internaţională a remarcat prestaţia domniei sale", a mai spus Hrebenciuc.
Laura Kovesi a fost propusă pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar Tiberiu Niţu a fost propus ca procuror general al parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Propunerile au fost avansate miercuri dimineaţa de către premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, printr-o scrisoare adresată preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Scrisoarea este înregistrată la Ministerul Justiţiei miercuri, 3 aprilie, dar datată marţi, 2 aprilie.
Ponta i-a mai propus pe Bogdan Licu pentru postul de prim adjunct al procurorului general al Parchetului, pe Codruţ Olaru ca adjunct al procurorului general al Parchetului, pe Alina Bica ca procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi pe Elena Hosu ca adjunct al procurorului şef al DIICOT.
În scrisoarea se arată că, la 3 aprilie, expiră mandatul interimar al lui Daniel Morar, iar legea nu prevede posibilitatea prelungirii acestuia de către CSM, situaţie care poate atrage nelegalitatea actelor emise de acum înainte de către Ministerul Public, şi este invocat faptul că, potrivit legii, toţi aceşti procurori sunt