Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu: Victor Ponta a făcut numirile fără să ne consultăm. Ne despărțim fundamental

Publicat in Covasna Media, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Copreședintele USL Crin Antonescu a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că Victor Ponta a făcut propunerile la șefia DNA și PÎCCJ fără a se consulta cu el și că, din acest moment, cei doi se despart fundamental, dar că acest lucru nu înseamnă sfârșitul USL.

“În chestiunea propunerilor lui Victor Ponta, noi ne-am precizat punctul de vedere: nu suntem de acord cu o înțelegere politică făcută cu Traian Băsescu, prin care să se împartă aceste poziții. Nu avem cum să fim de acord cu propunerea Kovesi. Această decizie luată de Victor Ponta este o decizie pe care domnia sa a luat-o fără a ne consulta, pentru prima dată în istoria USL. Ne despărțim fundamental, asta nu înseamnă ruperea USL“, a spus Antonescu.

Acesta a adăugat că PNL nu dorește să fie parte a unui acord și că nu acesta a fost angajamentul liberalilor.

“Nu putem fi parte a unui acord sau troc politic în care procurorii se împart și în care președintele impune iar un om al său. Nu acesta a fost angajamentul nostru în fața alegătorilor. Avem interesul ca USL să rămână unit“, a adăugat Crin Antonescu.

Crin Antonescu a precizat că obiectivul său major este candidatura la Președinție și că nu va ezita să renunțe la sprijinul politic a unui partid sau al altuia, dacă situația o va cere.

“Președintele României este decis de către cetățenii acestei țări. Voi candida la Președinție, dar candidez pentru România, nu pentru un partid sau altul. Nici eu și nici PNL nu suntem dispuși la compromisuri care să ne abată de la acest angajament major. Niciodată nu voi ezita să mă lipsesc de sprijinul cuiva dacă îmi cere lucruri pe care le consider inacceptabile“, a mai spus Crin Antonescu.

Premierul Victor Ponta a făcut, miercuri dimineață, propunerile pentru șefia DNA și a Parchetului General, Laura Codruța Kövesi fiind nominalizată la șefia Direcției Generale Anticorupție (

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba scrisă la Matematică

Mediafax acum 21 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă scrisă, cea la Limba

Edi Iordănescu, mesaj după calificarea României în optimi la Euro-2024: Bucuraţi-vă şi fiţi mândri că sunteţi români!

News.ro acum 25 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a postat un mesaj în social media, după calificarea României în optimi la Euro-2024. "Bucuraţi-vă şi fiţi mândri că sunteţi români!", a scris selecţionerul, însoţind mesajul cu o fotografie de grup în care apar tricol

Incendiu cu degajări mari de fum la un magazin din Ploieşti. A fost emis RO-Alert

Mediafax acum 30 minute
Potrivit ISU Prahova, incendiul se manifestă la un magazin de pe Aleea Chimiei. Pompierii intervin cu 3 autospeciale de stingere, o descarcerare, un echipaj SMURD. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru degajările mari de fum. Incendiul se manifestă p

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum o ora
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 3 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Arbitrul Istvan Kovacs, record de cartonaşe în istoria Campionatului European. A acordat 18 cartonaşe galbene şi două roşii la meciul Cehia-Turcia

News.ro acum 46 minute
Meciul din Grupa F dintre Cehia şi Turcia, scor 1-2, din grupa F de la Euro-2024, a fost unul animat, arbitrul Istvan Kovacs acordând 18 cartonaşe (16 galbene şi 2 roşii). Un record în istoria Campionatului European. Deşi turcii s-au impus (2-1), me

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 2 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Vremea

București
acum

26°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

23°
joi

19°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°