Aniversarea unui proiect muzical înseamnă o provocare mai mare decât o lansare de disc. Cel puţin aşa am simţit de fiecare dată când am numărat anii care au trecut de la oficializarea Lunii mele Pătrate şi a stilului folk-jazz.
Am introdus Luna Pătrată şi folk-jazz în circuitul şi limbajul de scenă cu mulţi ani înainte de 2009, anul lansării albumului. Corect mi s-a părut ca o dată cu holograma şi cu spectacolul de lansare să mă consider oficial născută în formula Artist.
Anul acesta se împlinesc 4 ani. Aniversarea e tot într-un teatru, ca şi lansarea de atunci. Acesta este răsfăţul meu şi cadoul meu pentru evenimente importante. Poate pentru că e un an cu toate laturile la locul lor am norocul să îmi împlinesc şi dorinţa de a cânta pe 7 aprilie pe scena Teatrului Excelsior, un spaţiu superb cu un director – minune de om, Aurel Mitran. Şi cum nimic nu este întâmplător, pe Aurel Mitran l-am cunoscut în urmă cu 4 ani, în plină emoţie pentru lansarea Lunii...iată aşadar o "latură" importantă a planetei mele muzicale.
De ce mi se pare mai provocatoare o aniversare? Pentru că orice celebrare îţi impune să revezi ce ai făcut în ultimul an sau, în cazul meu, în ultimii 4 ani. A te uita în urmă nu este un proces uşor.
Anul acesta, uitându-mă în urmă, văd încă 2 lansări de album (Cu drag şi Dragoste în 3), mii de kilometri petrecuţi pe drumuri spre oameni care m-au primit în fiecare loc cu braţele deschise, multe premii şi emoţii permanente fie că am cântat în faţa a 12000 de oameni fie în faţa a 100. Deocamdată e bine. La anul însă...
Am emoţii? Întotdeauna am şi parcă de la concert la concert intensitatea emoţiilor creşte. Nimic nu te pregăteşte pentru zâmbetul sau aplauzele celor din faţa ta. Lor trebuie să le demonstrezi, la aniversare mai mult decât la o lansare de album nou, că a meritat timpul pe care l-au petrecut cu tine.
