„Viaţa este un lung şir de uşi închise şi deschise, cu foarte multe obstacole, iar atunci când cazi, trebuie să te ridici şi să mergi mai departe.“ Nu este un citat din vreun clasic al literaturii universale, ci afirmaţia făcută de Carol Eduard Novak, singurul român medaliat paralimpic cu aur. Performanţa sa, unică în istoria sportului românesc, a fost obţinută anul trecut, la Jocurile Paralimpice de la Londra, dar fusese anunţată prin medalia de argint cucerită în proba de contratimp, la ediţia precedentă a olimpiadei pentru persoane cu dizabilităţi, desfăşurată la Beijing. Era cel mai promiţător junior de patinaj-viteză, de zece ori campion naţional la juniori mici şi mari, multiplu recordman naţional la categoria sa de vârstă. „Eu vreau să fiu campion mondial sau olimpic“ spunea, după ce ocupase locul 34 la prima sa participare la campionatele mondiale de juniori. Ambiţia şi perseverenţa l-au propulsat pe locul 13 la următoarea ediţie, continuându-şi ascensiunea până la locul 10. După această performanţă, a reuşit, prin antrenamente spartane, să depăşească, în doar câteva luni, timpul înregistrat de câştigătorul acelei ediţii a campionatului mondial. Şi apoi... Viaţa sportivă a tânărului de 20 de ani din Miercurea Ciuc părea că s-a încheiat, când, într-un grav accident rutier, laba piciorului drept i-a fost retezată, fiind necesară amputarea piciorului. A urmat Facultatea de Drept din Bucureşti, apoi a lucrat doi ani ca jurist. Dar simţea că poate mai mult, c� Publicitate � locul lui nu e pe holurile tribunalelor, pledând pentru apărarea diferitelor cauze. Trebuia să lupte pentru visul lui. Era musai să revină în sport. Era un învingător. Locul întâi ocupat an de an la concursurile de patinaj viteză pentru juniori îl obişnuise cu victoria. A ales ciclismul. O proteză specială îi permitea pedalarea. Satisfacţia maximă pentru un ciclist este când rupe