Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cosmin Băbălău, salutat pentru ultima dată

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Foarte mulţi oameni au venit ieri, la amiază, la Biserica „Eroii Neamului“ (Electro), pentru a-şi lua rămas bun de la Cosmin Băbălău, unul dintre cei doi băieţi care au murit absurd în accidentul de duminică dimineaţă. „Nu-mi vine să cred că nu mai este, nu se aştepta nimeni“, a povestit unul dintre prietenii săi, în timp ce în piept purta fotografia lui Cosmin, la fel ca toţi cei prezenţi la această ultimă întâlnire.

Cosmin a fost urmat, pe acest drum, de un cortegiu funerar numărând mai bine de 15 maşini şi în jur de 200 de persoane, număr care a început să crească pe măsură ce timpul trecea. Indiferent că l-au cunoscut sau nu, oamenii au venit pentru a-şi arăta respectul sau solidaritatea. „Sunt aici din respect. Nu l-am cunoscut niciodată, dar aşa am simţit eu, să vin“, a mărturisit un tânăr mai scund, în timp ce urmărea cu privirea mulţimea care se îndrepta încet spre biserică. Tineri, colegi şi prieteni i-au fost alături până la final, lăsând în urma lor lacrimi şi flori.

Tânărul de 21 de ani a fost înmormântat la cimitirul Sineasca din Craiova. El va rămâne în memoria tuturor ca un băiat liniştit, un prieten bun şi un fiu ca „un înger“, care, din păcate, a plecat prea repede şi prea nedrept dintre noi.

6.000 de lei pentru Andrei

Andrei Dragomir, prietenul lui Cosmin, care a avut parte de acelaşi sfârşit tragic, va fi înmormântat astăzi la cimitirul Nisipuri. La acesta, situaţia a fost mai complicată, căci mama lui, întoarsă din Spania pentru a-şi îngropa fiul, nu putea face faţă cheltuielilor de înmormântare. Problema, însă, s-a rezolvat. „S-au strâns în jur de 6.000 de lei şi se mai strâng încă“, a mărturisit Ana Maria Traşcă, profesoara lui Andrei de la Palatul Copiilor.

Foarte mulţi oameni au venit ieri, la amiază, la Biserica „Eroii Neamului“ (Electro), pentru a-şi lua rămas bun de la Cosmin Băbălău, unul dintre cei d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copilul căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia, salvat de un polițișt

Ziua Constanta acum 7 ore
Un copil și tatăl său au căzut în această seară în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia! Potrivit IPJ Constanța, copilul a fost scos de un polițist din apă și predat cadrelor medicale. Potrivit IPJ Constanța, în această seară, în jurul orei 19:00

Cinci schiori au fost găsiţi morți în apropierea unui gheţar din Elveția

Libertatea acum 7 ore
Cinci schiori au fost găsiţi morți, duminică, în zona masivului Rimpfischhorn, din apropierea stațiunii montane Zermatt, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine d

Uniunea Europeană este pregătită pentru discuţii comerciale rapide cu SUA. Von der Leyen anunţă că a discutat cu Trump

News.ro acum 4 ore
Uniunea Europeană este pregătită să avanseze rapid în negocierile comerciale cu Statele Unite, dar va avea nevoie de timp până la 9 iulie pentru "a ajunge la un acord bun", a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Von der Leyen

Marius Tucă Show începe luni, 26 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

Klaus Iohannis NU VA PARTICIPA la ședința solemnă a Parlamentului în care Președintele ales Nicușor Dan va depune jurământul

Gandul acum 9 ore
Ședința solemnă a Plenului renunit al Senatului și Camerei Deputaților, pentru învestirea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, va avea loc luni, 26 mai. Fostul președinte, Klaus Iohannis, nu va participa la ședința solemnă a Parlame

Azi încep înscrierile la grădiniţă şi creşă

Buna ziua Brasov acum o ora
De astăzi, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, pentru anul şcolar 2025-2026, anunţă reprezentanţii Ministerului Educaţiei. În grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi copii

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 10 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Zelenski afirmă că „tăcerea SUA” în privinţa atacului cu cel mai mare număr de drone și rachete, de la începutul războiului, îl încurajează pe Putin

G4Media acum 5 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că „tăcerea” Statelor Unite după recentele atacuri ale Rusiei este încurajatoare pentru preşedintele rus Vladimir Putin, relatează bbc.com, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a

Franța, afectată de o nouă pană de curent. Autoritățile franceze denunță un act de sabotaj

Adevarul acum 6 ore
Autoritățile franceze au demarat o anchetă privind o pană de curent atribuită unui act de sabotaj, care a afectat cel puțin 45.000 de persoane, la doar o zi după ce o defecțiune similară a perturbat ultima zi a Festivalului de Film de la Cannes.

Vremea

București
acum

11°
lun.

10°/14°
mar.

11°/16°
mie.

12°/15°
joi

13°/22°
Iasi
acum

11°
lun.

11°/15°
mar.

11°/13°
mie.

12°/16°
joi

12°/16°
Constanta
acum

14°
lun.

9°/15°
mar.

12°/13°
mie.

13°/18°
joi

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

10°/19°
mar.

9°/17°
mie.

12°/16°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

12°/22°
mie.

12°/22°
joi

14°/20°