Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Telefonul mobil a împlinit 40 de ani. Cum arăta PRIMUL MODEL| FOTO

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Unul dintre cele mai folosite obiecte a împlinit ieri 40 de ani. Istoria telefonului mobil a început pe 3 aprilie 1973, când directorul Motorola, Martin Cooper, a testat telefonul portabil.

DynaTAC, primul telefon mobil

Modelul a fost botezat "DynaTAC" și au fost necesare trei luni pentru a-l face funcționabil independent de automobile.

Cum arătau primele telefoane mobile:

Cooper a ieșit pe o strada aglomerată din Manhattan și l-a sunat pe Joel Engel, omologul lui de la o companie rivală, pentru a-l anunța că ține în mana un celular. Primul.

"Joel, te sun de la un telefon mobil adevărat. Un aparat portabil", spunea Martin Cooper în acea zi memorabilă. Cum arătau primele telefoane mobile| IMAGINI DE ARHIVĂ cu modelele revoluționare

"DynaTAC" cântarea peste un kilogram. După ce îl țineai la încărcat, puteai vorbi la el 35 de minute.

Abia peste un deceniu însă, telefonul a ajuns în magazine, la un preț de aproximativ 4.000 de dolari, ceea ce ar însemna 10.000 de dolari la valoarea de astăzi.

Top 3 recomandările editorilor:

Liberalii au rămas și fără Justiție, și fără procuroriAnunț ALARMANT al Coreei de Nord. "Momentul EXPLOZIEI se apropie repede"| GALERIE FOTODosarele ICE Dunărea. Misterele fabricii de bani a Securității. Filiera Crescent și comisioanele lui Dan Voiculescu

Top 3 articole populare pe evz.ro: Cele mai ciudate RECORDURI Guiness Book. România e și ea în top! GALERIE FOTOPărinții le oferă PORNOGRAFIE la discreție copiilor minori, fără să își dea măcar seama | GALERIE FOTORĂUL vine cu picătura. Cum NE POATE ÎMBOLNĂVI PLOAIA | VIDEO

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 11 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum o ora
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 4 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 8 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°