Tinerii care se pregătesc să păşească în clasa a IX-a, dar şi părinţii acestora, sunt aşteptaţi astăzi la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă“, pentru a vizita şi cunoaşte ofertele educaţionale ale instituţiei de învăţământ. Cu această ocazie, viitorii liceeni vor putea să-şi facă o imagine despre domeniile (muzică, arte plastice, arhitectură şi design, coregrafie sau arta actorului) care li s-ar potrivi. Programul de vizită va începe la ora 11.00, iar gazdele au pregătit, pe lângă o multitudine de informaţii utile, şi un spectacol care se va derula în sala de festivităţi a Colegiului. În cadrul spectacolului, oaspeţii vor putea urmări, printre altele, un moment teatral, cu formaţia „Licuricii“, formaţia corală gimnazială „Andamento“, coordonată de prof. Ramona Brucăr, momentul de dans „Un amico e cosi“, cu tineri coordonaţi de prof. Rodica Fălişteanu. Totodată, elevii de la Colegiul Naţional de Artă ieşean îşi vor încânta oaspeţii cu un recital de vioară, susţinut de Alberta Dima, sub coordonarea prof. Nina Munteanu, dar şi cu momente momente coregrafice (Ivona Bosnea şi Emanuel Turcu).
Pentru viitorii liceeni, la specializarea muzică, sunt pregătite două clase, cu 56 de locuri, cu următoarele secţii: instrumentală, pian şi orgă, teoretică. La arte plastice, sunt disponibile trei clase, cu un total de 64 de locuri, pentru specializări precum pictură, sculptură, grafică, restaurare, ceramică şi design ambiental. Tinerii care au înclinaţii spre coregrafie pot opta pentru unul din cele 28 de locuri disponibile la specializările dans clasic şi contemporan. Secţia de teatru îi aşteaptă pe viitorii liceeni cu 28 de locuri.
Tinerii care se pregătesc să păşească în clasa a IX-a, dar şi părinţii acestora, sunt aşteptaţi astăzi la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă“, pentru a vizita şi cunoaşte ofertele educaţionale ale instituţiei de învăţământ. Cu