De cateva saptamani nu-i pace nici sub maslinii conservatori din zona Maramuresului. Desi s-ar putea spune ca intr-un partid minuscul ar trebui sa existe pace, armonie si intelegere, lucrurile nu stau tocmai asa. De aproape un an Partidul Conservator Maramures este condus de un presedinte interimar numit de la centru care, asa cum e normal, nu are autoritatea conferita de alegerea prin vot democratic de catre cei care activeaza in aceasta formatiune. Un astfel de presedinte care se inconjoara doar de interimari sfarseste, mai devreme sau mai tarziu, prin a fi contestat. Exact asa s-au petrecut lucrurile si in acest caz.
Profitand de imprejurari, conservatorii maramureseni au reusit in ultimul an sa castige mai mult decat au sperat vreodata. Pe o scena politica locala aflata in permanenta miscare, care a cunoscut transformari spectaculoase, conservatorii au fost principalii profitori. PNL si PSD s-au anihilat reciproc mai ales prin batalii purtate in culise si la centru, astfel ca au fost nevoite se accepte si sa sprijine candidatura lui Zamfir Ciceu la functia de presedinte al Consiliului Judetean. O „broasca raioasa” (vorba marelui si inegalabilului politician-filosof portocaliu, Ioan Oltean), greu de inghitit de PSD care si-a vazut ruinat visul de a-l avea in aceasta functie pe Calin Matei. La fel de greu a fost si pentru liberali, obligati sa traga la caruta alaturi de cel pe care cu putin timp in urma l-au exclus din partid.
A trecut vara, a venit toamna, dar liberalii si social-democratii n-au scapat de „broastele” din meniu. Cornelia Negrut, proaspat numita in functia de presedinte interimar, a fost plasata in postura de candidat pentru Camera Deputatilor in Colegiul Sighet. O alta pacoste pentru liberali, pusi in situatia de a sustine o alta exclusa din partid. In plus, datorita acestui implant conservator, PNL si PSD n-au mai pu