Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Copiii cu talent au făcut spectacol!

Publicat in Adevarul, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Aproape 200 cu talente mai mari sau mai mici, cu emoţii mai puţine ori mai multe au făcut, astăzi, spectacol la Casa de Cultură a Sindicatelor, într-un show organizat de Şcoala Gimnazială "Gheorghe Lazăr" Zalău.

Spectacolul celor mai talentaţi copii de la Şcoala "Gheorghe Lazăr" a avut loc în contextul activităţilor organizate în cadrul săptămânii "Să ştii mai multe, să fii mai bun". Judecând după reacţia celor peste 500 de copii aflaţi în sală pe post de spectatori, demonstraţia de talente de pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor a fost, de departe, cel mai aşteptat şi cel mai gustat moment al săptămânii. Pe scenă s-au perindat, sub privirile atente ale colegilor, dar şi ale juriului care a apreciat fiecare evoluţie, trupe de dansatori, grupuri vocale, solişti vocali şi instrumentişti, sportivi care au făcut o demonstraţie de karate, scenete de teatru, ba chiar şi un număr de magie.

Cu toate că toţi copiii au fost declaraţi câştigători, fie şi datorită faptului că au avut curajul să urce pe scenă în faţa celui mai exigent public, reprezentat de colegii lor, juriul i-a ales pe cei mai buni dintre cei buni, acordând câteva premii. Cel mai important a fost, evident, Marele Premiu, care a revenit duetului format din Andrei Gaidoş, clasa a VI-a B, şi Roxana Micle, din clasa a VII-a C. Cei doi şi-au impresionat publicul interpretând, exemplar, piesa, extrem de dificilă, de altfel, "Vivo per lei, devenită celebră în interpretarea Laurei Pausini şi a lui Andrea Bocelli.

Au fost acordate, pe secţiuni, premii I, II şi III, restul concurenţilor primind premii speciale.

Talentele plastice ale şcolii, mai precis cele din clasele I - IV, şi-au expus şi ele roadele muncii într-o expoziţie organizată în foaierul Casei de Cultură.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 5 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 8 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 10 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 10 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 7 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Vremea

București
acum

23°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

23°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
joi

19°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°