De ce greşeşte omul? Care este cauza dezordinii umane? De unde apar relele dintre oameni? Un răspuns direct ar fi că la baza tuturor relelor stă următoarea cauză, catastrofală la nivel universal: ruptura dintre minte şi inimă.

Pe calea Postului Mare, în Duminica a 2-a aducem cinstire Sf. Grigorie Palama, apărător al rugăciunii neîncetate. Unul din scopurile acesteia este unirea minţii cu inima sau, altfel spus, coborârea minţii în inimă. Însă, dacă vorbim despre aceasta, înseamnă că ele sunt despărţite? Răspunsul este, din nefericire, da. Aceasta este, practic, starea firii umane, încă de la intrarea noastră în viaţă şi ea se manifestă printr-o atracţie facilă spre rău, aşa cum spuneam în interviul acordat Sînzianei Boaru (Ne naştem buni sau răi)

Pentru a înţelege mai clar despre ce este vorba, să definim mai întâi termenii. Spiritualitatea ortodoxă numeşte minte puterea raţională şi de înţelegere/cunoaştere a sufletului nostru. Inima este definiţia dată centrului vieţii spirituale/sufleteşti, care se manifestă prin puterea sentimentală la care (după anumiţi sfinţi) se adaugă cea voliţională (voinţa).

În planul iniţial de „funcţionare” al omului, mintea şi inima trebuiau să fie asemenea unei familii: soţ şi soţie. Adică se completau fericit una pe alta, asemănător femeii şi bărbatului. Ba chiar putem face o asemănare: bărbatul ar fi mintea (capul familiei, partea raţională) iar femeia ar fi inima (partea sentimentală). Şi cam aşa trebuiau să meargă treburile între ele, ca în sânul primei familii: mintea analiza lumea prin raţiune, conducând inima, iar inima analiza sentimental, oferind minţii călăuzirea dragostei pentru desăvârşirea omului.

Dezastrul a început în momentul în care inima s-a crezut minte şi mintea, inimă. Ca în orice ispită, minciuna, viclenind, a prezentat răul ca bine. Iar inima, socotind (zice Scriptura), nu a mai ascu