Independenţa procurorului este periclitată de "trocul politic" făcut pentru funcţiile de conducere din parchete, afirmă Asociaţia Magistraţilor din România (AMR).
"AMR înţelege să protesteze faţă de maniera grosolană în care astăzi au fost date publicităţii nominalizările ministrului interimar al justiţiei şi prim-ministru al României, Victor Ponta, privind funcţiile de conducere din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, respingând în mod categoric modul în care s-a desfăşurat întreaga procedură.
(...) AMR apreciază că trocul politic făcut în ceea ce priveşte funcţiile de conducere din parchete reprezintă un grav atentat la statutul procurorului, la independenţa acestuia, dar şi o decredibilizare oficială a acestei categorii profesionale, prin nominalizări lipsite de transparenţă, dincolo de orice criteriu de obiectivitate, ducând în derizoriu şi lipsind în mod intenţionat de valoare profesionalismul magistraţilor", relevă un comunicat al AMR.
Asociaţia cere factorilor politici să ''înceteze imediat'' orice idee de compromis ce vizează justiţia, să dea dovadă de responsabilitate şi consecvenţă în respectarea principiilor, a statului de drept, confirmând astfel că România este în Europa şi nu în afara ei.
"AMR ia act de faptul că celelalte două puteri în stat au folosit prin comportamentul adoptat faţă de puterea judecătorească pârghii care nu au nicio legatură cu statul de drept, că au încălcat în mod evident principiul separaţiei puterilor în stat, garantat de Constituţie", menţionează sursa citată.
Totodată Asociaţia consideră că atitudinea de "împărţeală politică" a funcţiilor de conducere din parchete reprezintă "cea mai grea lovitură dată statului de drept" după anul 1989, punând justiţia în situa