Râmniceni, membri ai organizaţiilor neguvernamentale ce luptă pentru drepturile animalelor fără stăpân, reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi ai asociaţiilor de proprietari sunt invitaţi, luna aceasta, de autorităţile locale, la o dezbatere a cărei temă va fi problema câinilor comunitari. În cadrul dezbaterii, conducătorii municipiului vor să găsească soluţii la această problemă delicată, mai ales că locurile special amenajate sunt neîncăpătoare.
Încă de anul trecut, împreună cu o asociaţie care luptă pentru drepturile animalelor, au fost castraţi aproximativ 250 de câini. În adăpostul Administraţiei Domeniului Public se află cazaţi câteva sute de câini comunitari, iar alte sute se află pe străzi, acest fenomen constituind o reală problemă pentru râmniceni.
Cauzele care au condus la o asemenea situaţie sunt diverse, vinovaţi fiind şi unii dintre concetăţenii noştri care refuză să-i castreze şi îi lasă liberi pe străzi. De asemenea, nu de puţine ori au fost văzute maşini cu numere din judeţele apropiate din care erau aruncaţi câini şi lăsaţi pe străzile lăturalnice.
Pentru micşorarea numărului de câini fără stăpân, autorităţile declară că nu vor recurge la eutanasierea acestora şi că trebuie pus la punct un organism care să cuprindă Primăria, organizaţiile neguvernamentale, dar şi pe ceilalţi cetăţeni ai oraşului, care să decidă ce rezolvare va avea această problemă.
Printre soluţiile pe care reprezentanţii râmnicenilor le-au găsit ar fi cedarea unui teren către asociaţiile pentru drepturile animalelor pe care să se înfiinţeze un nou adăpost, dezvoltarea segmentului adopţiilor, continuarea sterilizării animalelor cu şi fără stăpân, dar şi adoptarea, de către Consiliul Local, a unui set de măsuri coercitive, care să îi sancţioneze pe cei ce îşi abandonează animalele sau nu le sterilizează.
Râmniceni, membri ai organ