Mesajul a fost trimis. Multumesc!

François Hollande, în vizită de stat în Maroc

Publicat in rfi, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Preşedintele Franţei, François Hollande, efectuează o vizită de stat de două zile în Maroc, ţară cu care Hexagonul întreţine relaţii excelente. Marocul este de altfel primul partener economic al Franţei în Magreb.

François Hollande efectuează această deplasare însoţit de opt sau nouă miniştri, precum şi de o delegaţie de aproximativ 60 de patroni. Pe agenda vizitei figurează discuţii cu regele Mohammed al VI-lea, participarea la un forum economic comun şi un discurs rostit în faţa Parlamentului de la Rabat.

Aproximativ 750 de întreprinderi franceze sunt instalate în Maroc, unde oferă de lucru unui număr de aproximativ o sută de mii de persoane. De notat că Marocul găzduieşte şi cea mai importantă comunitate franceză din zona Magrebului, circa 80 de mii de persoane. Mai multe contracte urmează să fie semnate cu această ocazie în Franţa şi Maroc, în diverse domenii precum transporturile, industria agroalimentară sau energiile reciclabile.

Franţa rămâne primul investitor străin în Maroc, dar Spania a devenit recent primul exportator în Maroc, statut pe care l-a avut multă vreme Franţa. François Hollande a mai prevăzut în programul său şi o întâlnire cu studenţii Universităţii Internaţionale din capitala marocană, Rabat. Tineretul marocan este foarte interesat de Franţa, iar după Algeria, Marocul numără cei mai mulţi studenţi pe teritoriul francez, aproximativ 50 de mii.

Aceasta este a patra vizită de stat efectuată în străinătate de François Hollande, de când s-a instalat la Palatul Elysée. Celelalte vizite au fost efectuate în Algeria, Polonia şi India. Nu s-ar spune că François Hollande este un călător pasionat, este adevărat însă şi faptul că problemele cu care se confruntă pe plan intern i-au dictat anumite priorităţi.

Preşedintele Franţei, François Hollande, efectuează o vizită de stat de două zile în Maroc, ţară cu care Hexagonu

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 47 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 35 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 28 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 53 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 27 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 39 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°