Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungaria, acuzată de ONU că stigmatizează persoanele fără adăpost

Publicat in Income Magazine, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Doi experţi ai ONU pe probleme privind drepturile omului au criticat miercuri Ungaria, deoarece Parlamentul de la Budapesta a votat un amendament care înscrie în Constituţie o înăsprire a unei legi care stigmatizează persoanele fără adăpost, în pofida respingerii legii respective de către Curtea Supremă, relatează AFP.

Magdalena Sepulveda, expert ONU pe probleme privind sărăcia, şi Raquel Rolnik, pe probleme privind locuinţele, au estimat că acest amendament vizează evitarea unei decizii din noiembrie 2012 a Curţii Constituţionale a Ungariei care anulează o lege ce interzice dormitul în spaţii publice, încălcarea sa fiind pasibilă de amendă.

''Prin acest amendament, Parlamentul Ungariei instituţionalizează incriminarea itineranţei şi înscrie în Constituţie discriminarea şi stigmatizarea persoanelor fără adăpost'', a declarat Sepulveda într-un comunicat.Potrivit declaraţiilor lui Raquel Rolnik, înscrierea în Constituţia Ungariei a dispoziţiilor împotriva persoanelor fără adăpost sfidează acordurile internaţionale privind drepturile omului.

Dna Rolnik a subliniat, de asemenea, că Ungaria duce o lipsă cruntă de centre de primire pentru persoane fără adăpost. Ungaria nu are o strategie naţională pentru locuinţe, nici un plan pe termen lung pentru persoanele fără domiciliu fix. În prezent, aproape 30.000 de persoane fără adăpost sunt în ţară'', a spus Raquel Rolnik, adăugând: ''Chiar dacă aprob unele amendamente suplimentare la Constituţie, precum dreptul la o locuinţă decentă şi angajamentul de a furniza un acoperiş deasupra capului oricărei persoane fără adăpost, dreptul la un adăpost convenabil este departe de a fi o realitate în Ungaria''.

AFP precizează că premierul ungar Viktor Orban a respins criticile naţionale şi internaţionale la adresa politicii sale. Dar deciziile sale politice au alimentat preocupările referitoare la autoritarism

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum o ora
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 4 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 2 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Un prim reprezentant democrat îi cere lui Biden să se retragă din cursa de la Casa Albă. ”Nu trebuie să ne livreze lui Trump”

News.ro acum 5 ore
Un prim parlamentar democrat, reprezentantul Lloyd Doggett din Texas, îi cere marţi preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa la fotoliul de la Casa Albă, citând între altele performanţa catastrofală a acestuia din dezbaterea de joi cu Donald

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 11 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 7 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 10 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Turcul Merih Demiral a marcat în secunda 57 al meciului cu Austria cel mai rapid gol în fazele eliminatorii în istoria Campionatului European

News.ro acum 3 ore
Golul marcat de turcul Merih Demiral după 57 de secunde împotriva Austriei este cel mai rapid gol marcat vreodată în fazele eliminatorii la Campionatul European şi al doilea cel mai rapid gol din istoria competiţiei. Cel mai rapid gol din istoria Eu

Vremea

București
acum

20°
mie.

19°/25°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
sâm.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/15°
joi

13°/22°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

16°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/34°