Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tineri trimişi în judecată pentru încăierare

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 4 aprilie 2013 ·

Mai mulţi tineri din Gologanu au fost trimişi în judecată de procurori, fiind acuzaţi de încăierare. Silviu B., de 23 de ani, fratele său Valeriu B., de 22 de ani, fraţii Nicolae S., de 29 de ani, şi Virgil S., de 31 de ani, alături de Marian G., de 27 de ani, vor răspunde în faţa judecătorilor de la Focşani pentru fapta lor.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 5 spre 6 august 2012, când a avut loc fapta, părţile s-au întâlnit într-un bar din localitate. S-au lovit reciproc, astfel că procurorii nu au putut stabili care şi cum a dat, aşa că toţi cei patru protagonişti ai scandalului s-au trezit trimişi în judecată, chiar dacă doi dintre ei şi-au scos certificate medico-legale pentru a demonstra că au fost victime. Potrivit actelor medicale, Nicolae a avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale, iar Virgil are certificat medico-legal pentru 2-3 zile de îngrijiri medicale.

Silviu este singurul care, potrivit procurorilor, a avut o atitudine sinceră şi a recunoscut fapta, ceilalţi negând comiterea acestei infracţiuni. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Focşani.

Mai mulţi tineri din Gologanu au fost trimişi în judecată de procurori, fiind acuzaţi de încăierare. Silviu B., de 23 de ani, fratele său Valeriu B., de 22 de ani, fraţii Nicolae S., de 29 de ani, şi Virgil S., de 31 de ani, alături de Marian G., de 27 de ani, vor răspunde în faţa judecătorilor de la Focşani pentru fapta lor.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 5 spre 6 august 2012, când a avut loc fapta, părţile s-au întâlnit într-un bar din localitate. S-au lovit reciproc, astfel că procurorii nu au putut stabili care şi cum a dat, aşa că toţi cei patru protagonişti ai scandalului s-au trezit trimişi în judecată, chiar dacă doi dintre ei şi-au scos certificate medico-legale pentru a demonstra că au fost victime. Potrivit actelor medicale

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep s-a retras de la Australian Open şi Auckland. Anunţul fostului lider WTA

News.ro acum 2 ore
Simona Halep a anunţat, joi, că nu va putea participa la turneul de la Auckland şi la Australian Open, pentru care primise wild card, ea având probeme la genunchi şi umăr. Halep îşi propune să revină în circuit la turneul de la Transylvania Open, în

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum 58 minute
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum o ora
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum 14 minute
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Stare de urgență în Rusia din cauza unei scurgeri de țiței provocate de două petroliere în Marea Neagră

Adevarul acum 13 minute
Rusia a declarat joi, 26 decembrie, stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a transmis Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, conform Agerpres.

Premier League: Manchester City a remizat cu Everton, scor 1-1. Haaland a ratat un penalti

News.ro acum 37 minute
Formaţia Manchester City a remizat, joi, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Everton, într-un meci din etapa a 18-a a campionatului Angliei. City a deschis scorul prin Bernardo Silva, în minutul 14, iar Everon a egalat în minutul 36, prin Ndiaye.

Rusia încearcă să minimalizeze speculaţii prin care este acuzată de doborârea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze speculaţii cu privire la cauza prăbuşirii unui avion aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines, iar Kremlinul cere să se aştepte rezultatul investigaţiei, după ce un oficial ucrainean din cadrul securi

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 26 minute
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Un atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines provoacă întârzierea unor zboruri

News.ro acum 57 minute
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dintr-o serie de at

Alertă meteo. Avertizări de ninsoare și viscol, în a doua zi de Crăciun

Ziare.com acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că joi, 26 decembrie, vremea va fi rece, cerul va avea înnorări temporare și local vor fi precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte. De asemenea, vor fi și intensificări pu

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°