Domeniul schiabil de la Poiana Brașov și-a dat duhul duminică, avînd la căpătîi nu numai toate cele 15 grade Celsius și vîntul african intrat clandestin în țară pe sub nasul rubricii Meteo, ci și pe șoferul telecabinei albastre, care a tras utilajul pe dreapta din motive pe care un turist german le-ar pricepe doar sub tortură.
Pe ultimii metri de primăvară s-a mai putut schia două zile, aici incluzînd și sîmbăta, și lunecușurile din parcarea de la telegondolă. Acum, cînd zăpada a început să se retragă de pe pîrtii ca osînza de pe un schelet uitat prea mult în dulap, iese la iveală întreaga urzeală de dîmburi și bolovani pe care s-au bizuit, de doi ani încoace, cele 32 de milioane de euro investiți în pîrtii. Înainte să-ți rupi schiurile în pietrișul dezvelit ca o dantură cu care rîde muntele de noi, îți poți rupe gîtul pe pîrtiile uscate deja, dar neînchise publicului pentru simplul fapt că apar brusc, după o cotitură. Dacă îți trece prin cap nebuneasca idee că aici a fost găzduit Festivalul Olimpic al Tineretului European, ferește-te s-o spui cu voce tare, chiar dacă cei trei instructori de schi, îmbrăcați cu geci FOTE, pot constitui dovezi. Spre deosebire de alți ani, cînd topirea omătului dădea la iveală doar granit și bazalt, anul ăsta poți descoperi și pet-uri. Sticle de suc și cutii de bere surprinse de ninsoare anul trecut au fost păstrate în fundația pîrtiilor ca un sacrificiu întemeietor. Ele, ca Ana lui Manole, au făcut să dăinuie catedrala înălțată din zăpadă și pachete de țigări.
Cu excepția centrului orașului Tokyo sau a legendarului Piccadilly Circus, nicăieri în lume nu se poate schia mai scump ca în Poiana Brașov. Prețul instalațiilor cu care ești urcat în genunile de pe Postăvaru a fost atît de mare, încît se dorește a fi recuperat integral din fiecare bilet. Asta cînd instalațiile merg. De obicei, telecabinele stau, anumite telesch
