Lucrări semnate de marii pictori Gustave Courbet, Albrecht Durer, Giovanni Battista Piranesi, Ştefan Luchian, Nicolae Grigorescu şi Theodor Aman, precum şi reclame din perioada interbelică şi amintiri din epoca ceauşistă vor fi scoase la licitaţie, în luna aprilie, de casa Artmark.
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, sesiunea de licitaţii va fi deschisă în seara de 16 aprilie, la Athénée Palace Hilton din Bucureşti, de artă postmodernă şi contemporană, unde se vor distinge tablourile artiştilor contemporani tineri: "Breaking Dance II", un meci de box semnat de un important şi internaţional afirmat artist al Şcolii de la Cluj, Marius Bercea (valoare estimativă 7.000 - 12.000 euro), "Understanding History", un portret al lui Ceauşescu în ipostază de clovn, dar şi opere ale artiştilor consacraţi, precum Ion Ţuculescu, "Soarele de la mizeul nopţii" (valoare estimativă: 25.000 - 45.000 euro) şi sculptorul româno-englez Paul Neagu, "Edgerunner" (valoare estimativă: 16.000 - 22.000 euro).
Cea de-a doua parte a serii licitaţiei va fi dedicată sculpturii şi mobilierului de grădină, unde cea mai valoroasă operă va fi sculptura lui Ion Mândrescu, "Roata timpului", valoare estimativă 25.000 - 35.000 euro (o versiune asemănătoare vânzându-se anul trecut tot la Artmark cu aproximativ 33.000 euro).
Cea de-a doua seară a Sesiunii Artmark, desfăşurată la Athénée Palace Hilton, va fi dedicată maeştrilor Art Nouveau-ului, Romantismului şi Biedermeier-ului românesc. Capodoperele centrale sunt semnate de: Ştefan Luchian, "Primăvară (Două muze)", valoare estimativă 100.000 - 200.000 euro, Nicolae Grigorescu, "Primăvară în Bretania", valoare estimativă 40.000 - 80.000 euro, şi Theodor Aman, "Veneţia", valoare estimativă 14.000 - 24.000 euro.
Licitaţia de Militaria şi Antichităţi, desfăşurată în continuarea Licitaţiei de Art Nouveau şi Romantism, aduce în pr