Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rugbyştii timişoreni se întăresc pentru întâlnirea cu „militarii” de la Steaua. Unde vor juca următorul meci de acasă

Publicat in Press Alert, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Timişorenii de la RCM MVT UVT joacă sâmbătă în deplasare la Steaua București în al doilea meci oficial al sezonului. Rugbyştii vor o nouă victorie, dar de data aceasta cu punct bonus ofensiv, și își propun să facă două reprize la fel de bune în meciul cu ”militarii”.

Rugbyștii timișoreni au câștigat ultima dată cu 12-10, cu Baia Mare, dar au jucat bine doar în prima repriză, iar în a doua le-au dat maramureșenilor șansa să se apropie. Antrenorul Chester Williams vrea ca aceast lucru să nu se mai întâmple și în meciul de la București. ”În meciul cu Baia Mare în a doua repriză mai mult ne-am apărat. Am vorbit cu jucătorii și am stabilit să joace la fel timp de 80 de minute cu Steaua. Adversarii de sâmbătă au făcut tot timpul meciuri bune contra noastră, dar știm ce vor încerca”, a declarat Chester Williams. Eugen Căpățână, desemnat jucătorul meciului în partida cu Baia Mare, a precizat că galben-albaștrii vor să obțină de data aceasta o victorie cu punct bonus, ceea ce înseamnă că RCM trebuie să înscrie minimum patru eseuri și să aibă cel puțin şapte puncte în plus faţă de Steaua. ”Sper să luăm de data aceasta și punctul bonus ofensiv și să facem două reprize la fel de bune ca și prima repriză din meciul cu Baia Mare”, a declarat Căpățănă, taloneurul produs 100% al clubului de rugby din orașul nostru.

Steaua a jucat până acum în ambele etape și este liderul la zi al SuperLigii, cu nouă puncte. Roș-albaștrii au trecut cu 27-10 de Dinamo și cu 19-8 de Universitatea Cluj. Echipa din Ghencea s-a întărit față de anul trecut, dar vicepreședintele Dan Dinu spune că bucureștenii nu l-au impresionat până acum. ”Steaua este anul acesta una dintre pretendentele la titlu, dar până acum nu au impresionat. Cu siguranță însă că vom avea un meci dificil, pentru că ei întotdeauna s-au mobilizat în meciurile cu noi”, a declarat Dan Dinu.

Unde se va juca meciul cu Far

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum 18 minute
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 9 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 11 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 12 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 9 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 8 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 12 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°