Miercuri, jandarmii nemțeni au sărbătorit 163 de ani de existență a Jandarmeriei Române. Cu acest prilej, în cadrul unei ședințe festive la care au participat mai multe oficialități din județ, ca recompensă pentru activitatea prestată, au fost avansați înaintea împlinirii stagiului minim în grad prim adjunctul colonel Mircea Dan Trifan și plutonierul major Constantin Cioroabă (foto), din cadrul Secției de Jandarmi Roman.
Diplome de merit au primit maiorul Emilian Dragoș și plutonierul major Ilarian Popa, pentru curajul și determinarea dovedite în activitatea de combatere a fenomenului infracțional și a faptelor săvârșite cu violență îndreptate împotriva cetățenilor. Maiorul Emilian Ștefan Dragoș a prins, în seara de 1 februarie, când se afla la plimbare cu familia, un individ care tocmai jefuise o bătrânică din Piatra Neamț, iar plutonierul major Ilarian Popa a depistat sâmbătă, 29 decembrie 2012, la biserică, un bărbat ce a furat poșeta unei femei.
La evenimentul de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț au participat prefectul George Lazăr, inspectorul șef al Inspectoratului Pentru Situații de Urgență “Petrodava” Neamț, colonel Ioan Nițică, inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Neamț, comisar șef Paul Tablan, și alți șefi sau comandanți ai instituțiilor colaboratoare.
Miercuri, jandarmii nemțeni au sărbătorit 163 de ani de existență a Jandarmeriei Române. Cu acest prilej, în cadrul unei ședințe festive la care au participat mai multe oficialități din județ, ca recompensă pentru activitatea prestată, au fost avansați înaintea împlinirii stagiului minim în grad prim adjunctul colonel Mircea Dan Trifan și plutonierul major Constantin Cioroabă (foto), din cadrul Secției de Jandarmi Roman.
Diplome de merit au primit maiorul Emilian Dragoș și plutonierul major Ilarian Popa, pentru curajul și determinarea doved