Prima mişcare de antreprenoriat şi management în medicină şi stomatologie, sub marca Business Days Lite, este găzduită la Timişoara. Aşadar, întreaga zonă medicală a oraşului poate profita de acest eveniment care asigură evoluţie în domeniul sănătăţii. Business Days este programat în 10 aprilie şi se va desfăşura la City Business Center Timişoara. Peste 20 de speakeri cu experienţă vor da sfaturi în cadrul mai multor sesiuni de business networking, a celor două conferinţe şi opt workshop-uri. De altfel, va exista şi o zonă expo şi ateliere de lucru interactive.
Business Days Lite este singurul eveniment din ţară destinat medicilor, stomatologilor, farmaciştilor şi laboranţilor. Speakerii le vor explica cele mai eficiente modalităţi de a creşte numărul clienţilor, dar şi creşterea loialităţii lor. De asemenea, vor vorbi despre modul de a optimiza fluxul de activităţi pentru a creşte rentabilitatea şi performanţa şi cum se pot găsi asociaţii sau investitorii potriviţi pentru o afacere. Între cei care vor lua cuvântul, amintim pe cel mai bun speaker din România în 2012, Diana Vitan, precum şi Rodica Vlad, Ovidiu Şandor, Mihai Ionac, Raed Arafat, Florentin Banu, Marcel Martinas, Marius Ghenea, Andy Szekely sau Laszlo Pacso . Beneficiile participanţilor se împart pe trei paliere: conferinţele dezvoltă atitudine pozitivă prin inspirare, viziune şi motivare; workshop-urile dezvoltă abilităţile de antreprenoriat şi management prin schimbul de experineţă şi interactivite şi nu în ultimul rând, prin intermediul aplicaţiei de business matchmaking a platformei Business Days şi a sesiunilor formale de business, sunt generate oportunităţi reale de afaceri.
Evenimentul aduce laolaltă toată latura business a medicinei, în ideea ridicării nivelului de creativitate, dezvoltare şi comunicare a acestui domeniu grav zdruncinat de sistem, explică Marcel Martinas, reprezenta