HTC One, noul vârf de gamă al taiwanezilor, a fost prezentat la sfârşitul lunii februarie. Un exemplar al acestui terminal a ajuns şi în redacţia „Adevărul“ şi l-am testat timp de câteva zile.
HTC One face parte din noua generaţie de smartphone-uri vârf-de-gamă şi principalii lui concurenţi sunt Samsung Galaxy SIII şi Sony Xperia Z. Taiwanezii ar fi putut să fure startul şi să-l aducă pe piaţă înaintea rivalilor însă a întâmpinat câteva probleme cu producţia.Hardware
Vârful de gamă al taiwanezilor vine cu dotări de top. Înăuntru găsim un procesor Qualcomm Snapdragon 600 tactat la 1,7Ghz, o memorie RAM de 2GB şi spaţiu de stocare de 32/64GB şi un procesor grafic Andreno 320.
Combinaţia dintre memoria RAM generoasă şi procesorul puternic fac din HTC One un telefon căruia nu-i putem aduce niciun reproş din punct de vedere al performanţei. Ar fi redundant să vă zic cât de uşor se navighează pe internet sau cât rapid se face trecerea de la o aplicaţie la alta. Nici jocurile nu-I dau bătăi de cap. Am testat Temple Run 2, Real Racing 3 şi Vector.
În testele de benchmark realizate cu Quadrant, perfomanţele erau duble faţă de cele ale predecesorului său HTC One X, primul telefon quad-core lansat de taiwanezi.
Display
Aţi observat, probabil că nu am început cu proprietăţile ecranului. Acesta măsoară 4,7 inci pe diagonală şi o rezoluţie full HD (1920 x 1080). După un mic calcul reies că raţia de pixeli pe inci (ppi) este 469 – cea mai mare la momentul actual. Panelul este unul de tip Super LCD3.
Culorile ecranului sunt vii, luminozitatea este mare şi claritatea textului este imbatabilă. Până să ajung să testez acest model mă întrebam dacă se va observa vreo diferenţă între rezoluţia 720p şi 1080p. Răspunsul este: da, se observă. Clipurile video în format full HD se văd excepţional şi navigatul pe Web este o reală plăcere.
Ecranul