Cum altfel decît la mișto ar putea fi considerată nominalizarea lui Tiberiu Nițu?! Omul a primit, de curînd, un aviz negativ de la CSM și a fost respins de Traian Băsescu. L-ar putea acum aviza favorabil CSM-ul?! L-ar putea acum accepta președintele?! S-au schimbat radical, între timp, CSM-ul, Băsescu sau Nițu?! Nu! Atunci, nu se va schimba nici rezultatul… Și propunerea Codruței Kovesi ca șefă a DNA e tot una făcută la mișto. Cea mai mare problemă a lui Ponta e plagiatul. Dar aceeași problemă o are și Kovesi, deși în doctoratul ei nu se regăsesc calupuri chiar de zeci de pagini luate de la alți autori, ca în lucrările lui dottore. Faptul că Laura Kovesi a fost absolvită de acuzația de plagiat de către aceeași comisie care l-a spălat și pe Ponta nu înseamnă nimic. Dacă Băsescu ar accepta-o pe Kovesi, el ar deveni tătucul plagiatorilor, într-o țară în care copiii sînt supravegheați la examene cu camere video pentru a nu putea copia. Și l-ar mai putea condamna cineva pe Ponta pentru plagiat, din moment ce însăși Mama-Anticorupției ar face parte din același club select, al copiștilor, cu premierul Copy-Taste?! Băsescu nu o va accepta nici pe Kovesi, nici chiar așa, albită de politrucul Liviu Pop, un reprezentant exemplar al smeritocrației ce conduce azi România la absolut orice nivel… În vară, Antena3 rula în neștire un promo în care susținea că ar fi a patra putere în stat. Acum, după ce premierul a propus procurorii la mișto, așa cum i-a ordonat Dana Grecu, altă reprezentantă exemplară a smeritocrației românești, se vede că Antena3 dădea dovadă de modestie în vară… PS. Abia aștept ca Dan Voiculescu să își anunțe, tot la mișto la adresa justiției, candidatura la Senat, în colegiul pe care tocmai l-a vacantat prin demisia la mișto, după ce tocmai candidase și cîștigase la mișto…
Cum altfel decît la mișto ar putea fi considerată nominalizarea lui Tiberiu Niț