Bărbatul acuzat că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu zeci de minore a fost iniţial cercetat în libertate, propunerea de arestare preventivă fiind respinsă săptămâna trecută de către magistraţii Judecătoriei Sibiu, care au considerat că Milea nu reprezintă un pericol social.
Procurorii au făcut însă recurs, iar în cursul zilei de astăzi Tribunalul Sibiu a admis acţiunea şi a dispus arestarea preventivă a lui Gheorghe Milea, sentinţa fiind definitivă.
Bărbatul este acuzat că între 2008 şi 2013 ar fi întreţinut relaţii sexuale cu zeci de tinere minore, cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, oferindu-le acestora în schimbul serviciilor sexuale sume de bani cuprinse între 25 şi 150 lei sau alte foloase materiale.
”În toate cazurile, bărbatul a realizat materiale video cu caracter pornografic, cu sau fără încuviinţarea minorelor”, spune Luciana Balteş, purtător de cuvânt al Inspectoratului judeţean de Poliţie.
Minorele identificate au fost fiind încredinţate familiilor, iar poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului.