Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Părinţi, staţi liniştiţi! Primăria Focşani a asigurat locurile de joacă

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 3 aprilie 2013 ·

În Focşani există 21 de locuri de joacă, 11 amenajate (dintre care unul doar pe jumătate) şi 10 cu leagăne, balansoare şi topogane de pe vremea comunismului. Copiii le folosesc pe toate, autorizate sau nu, amenajate sau nu, iar autorităţile locale se consideră acoperite: au încheiat poliţe de asigurare, aşa că dacă, Doamne fereşte, vreun copil este rănit, plăteşte firma de asigurări.

Focşaniul, un oraş cu peste 70 de mii de locuitori, dispune de numai 21 de locuri de joacă. Acestea sunt amplasate între blocurile din oraş sau în parcuri. Paradoxal, un spaţiu de joacă amplasat între blocuri a fost amenajat doar pe jumătate, din cauza lipsei de fonduri. Este vorba despre locul de pe strada Ghinea Dorinel, jumătate a fost modernizat cu topogane şi leagăne adaptate vârstei copiilor, iar cealaltă jumătate aminteşte de perioada comunistă cu leagăne de fier şi cu mese de ping pong din beton. „Nu ştiu ce au făcut pentru că au reuşit să amenajeze doar jumătate din locul de joacă. Este bine şi aşa, decât deloc, dar atunci când vin să taie iarba o fac doar pe jumătatea amenajată, în rest lasă bălăriile să crească. Să sperăm că vor veni să amenajeze şi cealaltă jumătate ca să aibă unde să se joace copiii. Vara vin foarte mulţi copii să se joace aici, chiar şi de pe alte străzi cum ar fi Coteşti. Nu au unde să se ducă în altă parte şi pentru că aici s-a făcut cât de cât ceva, vin să se joace“ , ne-a spus una dintre locatare.

În acest moment, există 11 locuri de joacă amenajate distribuite astfel: în cartierul Sud, două sunt amplasate în zona Majestic, două pe strada Ulmului, unul în preajma Mausoleului şi încă unul pe strada Revoluţiei. În celelalte zone ale oraşului mai sunt în Parcul Schumann, în Parcul Bălcescu, în Grădina Publică, pe strada Ghinea Dorinel şi pe strada Bârsei.

Municipalitatea mai are în administrare încă 10 locuri de joacă neamena

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ilie Bolojan: „Le cer românilor puţină răbdare”

Ziarul Financiar acum 27 minute
„Pe bună dreptate românii au puţină încredere în cei care guvernăm. Eu sunt conştient de acest lucru, pentru că dacă de foarte multe ori li s-a promis că se va întâmpla ceva şi acel lucru nu s-a întâmplat, nu mai au cum să aibă încredere în tine”, s

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

video Novak Djokovic s-a calificat în „sferturi” la Wimbledon și apoi i-a făcut un compliment lui Roger Federer: „Am rupt blestemul”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După un prim set dificil în fața lui Alex De Minaur (26 de ani, 11 ATP), Novak Djokovic (38 de ani, 6 ATP) a câștigat 3 seturi la rând, s-a impus cu 1-6, 6-4, 6-4, 6-4 și s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon pentru a 16-a oară în ca

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 50 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 53 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 2 ore
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°