Daryush Valizadeh (34 de ani), scriitorul american care face “cuceriri” în toată lumea ca apoi să împărtăşească experienţele pe blog sau în cărţile sale, a ajuns, recent, şi în România. Daryush Valizadeh (34 de ani), scriitorul american care face “cuceriri” în toată lumea ca apoi să împărtăşească experienţele pe blog sau în cărţile sale, a ajuns, recent, şi în România.
Controversatul scriitor american a colindat zeci de ţări în căutarea celor mai atrăgătoare domnişoare, relevă Ziarul de Iaşi. Roosh V, pe numele său adevărat Daryush Valizadeh, a semnat 14 cărţi, în care le dă sfaturi bărbaţilor despre cum să cucerească fete şi le împărtăşeşte propriile experienţe. Ca să-şi condimenteze poveştile, a pornit în călătorie în jurul lumii, pentru a afla ce-şi doresc femeile. Aşa a ajuns Roosh V în România. A trecut prin Bucureşti, de unde a plecat destul de dezamăgit, iar următorul oraş a fost Cluj-Napoca, dar s-a declarat nemulţumit de faptul că a întâlnit prea multe “unguroaice”. Ajuns la Iaşi, unde trebuia să rămână doar câteva zile, scriitorul a fost cucerit pe loc de moldovence şi şi-a prelungit şederea la câteva luni, timp în care Roosh va analiza ieşencele şi, speră el, le va seduce rând pe rând. “Sunt multe fete frumoase peste tot. Mă simt ca într-un vis care vreau să continue”, a spus scriitorul, care consideră Iaşiul “locul perfect pentru un bărbat”.