Centrul Regional Târgu-Mureş al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane s-a alăturat şi în acest an programului naţional ”Şcoala altfel”, prin activităţi de informare a tinerilor despre problematica traficului de carne vie.
Astfel, elevii Liceului Tehnologic „Gheorghe Şincai” din Târgu-Mureş, alături de cei ai Şcolii Gimnaziale şi ai Liceului Tehnologic din comuna Band au participat la discuţii legate de propunerile „tentante” venite din partea unor necunoscuţi sau a unor falşi prieteni, propuneri care, în realitate ascund intenţii de racolare a minorilor în vederea exploatării.
Filmuleţele prezentate cu ocazia întâlnirii i-au făcut pe copii să înţeleagă modalitatea concretă prin care pot fi abordaţi şi ademeniţi cu poveşti de succes, inclusiv cu ocazia navigărilor în mediul virtual, unde tind să-şi ia mai puţine măsuri de siguranţă decât în viaţa reală.
Unii dintre elevi au recunoscut că nu ar refuza o ofertă de muncă în străinătate bine plătită, venită din partea unui cunoscut, mergând pe ideea că o persoană care îţi este prieten nu-ţi doreşte răul. În aceste condiţii s-a insistat pe semnele care pot da de gândit atunci când „prietenul” este mai mult decât dispus să ajute victima, prin faptul că se oferă să plătească transportul în străinătate, îi propune victimei să plece cu acte false, îi restricţionează libertatea de mişcare sau îi reţine actul de identitate.
Activităţile de acset gen se vor desfăşura pe tot parcursul acestei săptămâni, specialiştii Centrului Regional al ANITP Mureş urmând să discute şi cu elevii din mediul rural, vizate fiind unităţile şcolare din Acăţari, Bălăuşeri, Cristeşti şi Ungheni.