- Social - nr. 65 / 3 Aprilie, 2013 "Iar daca vei uita pe Domnul Dumnezeul tau si vei merge dupa dumnezeii altora, vei sluji acelora si te vei inchina lor, va marturisesc astazi, pe cer si pe pamant, ca veti pieri.” ( Deuteronom 8, 19) Intotdeauna omul are puterea sa uimeasca. In bine sau in rau, deopotriva. Ceea ce ar trebui, in schimb, sa ne puna serios pe ganduri este predispozitia acestuia pentru labilitate, inconsecventa sau nestatornicie, ca urmare a unui soi de amnezie instaurata in om vis-a-vis de reperele sale existentiale. Apoape ca a devenit un cliseu in strategia de relationare cu cei din jur gandul ca prietenul de azi e potentialul dusman de maine. Cu alte cuvinte, acel "fereste-ma Doamne de prieteni, ca de dusmani ma feresc eu” e asumat, cu tot regretul, ca principiu defensiv de majoritatea celor de pe scena publica. Rareori ti-e dat sa intalne sti oameni capabili de consecvente, dispusi sa lupte pentru a se salva de ispita plutirii in deriva. "Ce sa-i faci, ca doar nimeni nu-i perfect?”, auzi susotindu-se clandestin de "atletii” provincialismului sau mahalagismului cu pretentii de pretiozitate. E genul de butada retorica care ne arunca pe toti cei ce simpatizam cu ea in bratele unui amatorism (relativism) care ne acopera apetenta pentru nestatornicie, nelucrare, nestiinta, nesimtire, ca sa nu spun mai taios lene, bufonerie, ignoranta sau lichelism. Avem, totusi, in fata o maladie cronica, un betesug de provenienta edenica. Si acolo, in Eden (Rai), ca si aici in cotidian, omului i-a fost greu sa se statorniceasca in bine, desi avea si are aceasta capacitate, pentru ca a uitat cine este. A preferat "jocul” de-a Dumnezeu, de pe urma caruia el chiar s-a crezut Dumnezeu, autoamaginduse cu gandul ca prin cunoasterea raului nu va fi contaminat de acesta. Insa experienta raului l-a ranit fiintial si i-a adus un soi de amnezie recidivanta in ceea ce prives